OBAMA autorizează ATACURI MILITARE ţintite în IRAK. SUA nu vor trimite trupe la sol

P.c. | 08.08.2014

Pe aceeași temă

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a anunţat joi că a autorizat atacuri militare ţintite în Irak pentru a proteja personalul american aflat la faţa locului. El a mai spus că SUA nu intenţionează să trimită trupe la sol in Irak, neexistand o soluţie militară americană a acestei crize. Obama i-a avertizat pe jihadiştii din cadrul grupării Statul Islamic (SI) că vor fi vizaţi dacă avansează către Erbil, capitala regiunii autonome Kurdistan, relateaza Mediafax.

 

"Am autorizat atacuri ţintite, în caz de necesitate, pentru a ajuta forţele irakiene, care luptă pentru (...) a-i proteja pe civilii ce sunt blocaţi", a declarat Obama, la Casa Albă. "Noi putem acţiona, în mod reponsabil şi prudent, pentru a evita un eventual act de genocid", a adăugat el, anunţând, de asemenea, că a ordonat paraşutarea de provizii alimentare populaţiilor ameninţate de avansul extremiştilor sunniţi.

 

Dacă jihadiştii vor avansa către Erbil, ei vor fi vizaţi de atacuri, a avertizat preşedintele american.

 

Statele Unite au paraşutat joi hrană şi apă pentru "mii de irakieni" ameninţaţi de SI la Sinjar, un bastion al minorităţii Yezidi. Populaţiile alungate în ultimele zile sunt blocate, fără apă sau hrană, în munţi. "În cursul ultimelor zile, femei, bărbaţi şi copii au fugit din această zonă şi mii, probabil zeci de mii dintre ei, se ascund în munţi având doar haine cu ei. Ei nu au hrană şi nici apă", a subliniat Obama. "Ei mor de foame, copiii mor de sete", a deplâns el.

 

CITITI SI: Kurzii din Irak, Siria şi Turcia isi unesc forţele pentru a lupta împotriva jihadiştilor din gruparea Statul Islamic

 

"Ne confruntăm cu o situaţie în care nevinovaţi ar putea fi victimele unor violenţe teribile. Statele Unite nu-şi pot întoarce privirea", a continuat el.

 

Cu toate acestea, Obama a dat asigurări că nu va permite ca Statele Unite să se implice "într-un alt război în Irak", reafirmând că nu intenţionează să trimită trupe la sol, după doi ani şi jumătate de la retragerea militarilor americani din Irak. "Nu există o soluţie militară americană la criza din Irak", a afirmat el.

 

Un purtător de cuvânt al forţelor kurde Peshmergas a afirmat că avioane de vânătoare americane au bombardat joi ţinte ale Statului Islamic (SI), în două zone din nordului Irakului, relatează AFP. Avioane de vânătoare de tip "F-16 au intrat iniţial în spaţiul aerian al Irakului într-o misiune de recunoaştere şi iau la ţintă în prezent Statul Islamic la Gwer, în împrejurimile oraşului Sinjar", a anunţat pentru AFP purtătorul de cuvânt Holgar Hekmat.

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22