Obama participă, miercuri, la un summit UE - SUA

Fara Autor | 26.03.2014

Pe aceeași temă

Preşedintele american Barack Obama a sosit, marţi seară, în Belgia, pentru a participa miercuri la un summit UE/SUA, relatează AFP, citat de Agerpres.

Avionul prezidenţial Air Force One venind de la Haga, unde Barack Obama a participat la o reuniune G7 asupra Ucrainei şi un summit privind securitatea nucleară, a aterizat la 21.22 /20.22 GMT/ pe pista aeroportului din Bruxelles.

Al 44-lea preşedinte al Statelor Unite, care efectuează prima vizită în Belgia după alegerea sa în 2008, a fost întâmpinat de regele belgienilor Philippe şi primul ministru Elio Di Rupo, cu care a schimbat câteva cuvinte înainte de a dispărea în limuzina sa blindată pentru a ajunge în centrul Bruxellesului.

El va rămâne mai puţin de 24 de ore într-o capitală belgiană plasată sub măsuri excepţionale de securitate, chiar şi pentru un oraş obişnuit să primească numeroase reuniuni internaţionale.

Miercuri dimineaţă, Barack Obama se va deplasa cu elicopterul la Waregem în Flandra /nord/, pentru o ceremonie în prezenţa regelui Philippe şi a lui Elio Di Rupo, în singurul cimitir american din Primul Război Mondial în Belgia. În timpul summitului ce va avea loc la Bruxelles după-amiază, preşedintele Statelor Unite şi liderii Uniunii Europene ar trebui să confirme voinţa lor de a face front comun contra Rusiei asupra Ucrainei şi de a reda elanul acordului de liber-schimb transatlantic.

Barack Obama se va întâlni apoi, la hotel, cu secretarul general al NATO, al cărei sediu este de asemenea la Bruxelles, înainte de a rosti un discurs asupra relaţiilor transatlantice la Palais des Beaux-Arts în faţa a 2.000 de invitaţi.

Preşedintele american va pleca miercuri seară din capitala belgiană pentru a ajunge la Roma şi Vatican, unde se va întâlni cu papa Francisc, înainte de a termina turneul său la Riad.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22