Pe aceeași temă
Este cea mai mare rată de emigrare din lume în rândul personalului medical, potrivit datelor statistice ale OECD, strânse până în 2018 inclusiv. De remarcat că, începând cu 2017, salariile personalului medical din România au crescut semnificativ, slaba remunerare a medicilor fiind una dintre principalele cauze pentru emigrația masivă, se arată în raportul OECD, citat de G4Media.ro.
Alte state europene din care medicii emigrează în proporții mari sunt Slovacia, Estonia, Islanda și Irlanda.
Raportul OECD studiază contribuția doctorilor și asistentelor străini la combaterea pandemiei de coronavirus și arată că multe state membre ale Organizației depind în proporții semnificative de personalul medical venit din străinătate.
Tocmai pentru a întări lupta împotriva pandemiei, care a pus o presiune majoră pe toate sistemele de sănătate, statele membre OECD au luat decizii care au facilitat recunoașterea competențelor profesionale ale medicilor străini și intrarea lor rapidă în sistemul sanitar național.