Pe aceeași temă
Chiar dacă amenințarea francezilor cu relocarea fabricii din România este exagerată, investiția în autostrada Sibiu – Pitești este una strategică, a declarat vineri președintele Comitetului Economic și Social European (CESE), Henri Malosse, aflat în vizită în Romania.
Francezii de la Renault au amenințat în urmă cu o săptămână că-și mută în Maroc producția de la Pitești, dacă autostrada nu ezte finalizată până în 2020, iar câteva mii de muncitori au protestat joi în centrul orașului Mioveni, cerând Guvernului să se încadreze în termen.
Premierul Victor Ponta i-a sfatuit joi pe liderii sindicali de la Dacia sa termine cu protestele daca nu vor sa ramana fara loc de munca.
"Hai sa fim seriosi, daca o mai tin in mitinguri, atunci se va muta producatia in Maroc. Fac un apel la liderii de sindicat - stiu care e nivelul salariilor de acolo si ce e mai bine pentru noi - sa fie rezonabili pentru ca, altfel, Dacia are si o alta varianta, anume Maroc", a avertizat premierul.
Aflat în vizită în România, președintele CESE, Henri Malosse, s-a referit la întârzierea acestei investiții pe care Guvernul a considerat-o neimportantă, la un moment dat: “Nu sunt reprezentantul Renault aici, dar investitia din Romania este una strategica, pe termen lung. (...) Amenintarea cu delocarea mi se pare exagerata, dar asta nu inseamna ca nu trebuie accelerata infrastructura necesara in fiecare tara", a spus Malosse, citat de Agerpres.
Pe de alta parte, el a mentionat faptul ca, in prezent, din cauza absentei autostrazii, cheltuielile suplimentare ale companiei cu transportul pana la granita cu Ungaria sunt de 30 de euro pe masina.
Cu toate acestea, a adaugat el, "in tabloul uzinelor Renault din intreaga lume, pozitionarea din Romania este a patra, deci riscul de delocare este mai mult retoric", a spus oficialul european.
Henri Malosse a explicat ca nu exista motive pentru franarea acestor investitii, mai ales ca exista fonduri europene aflate la dispozitia autoritatilor romane pentru modernizarea infrastructurii, desi exista inca probleme legate de aspectele juridice si, in special, de contestatii.
Consiliul National pentru Solutionarea Contestatiilor a decis pe 7 aprilie ca CNADNR sa anuleze comunicarea rezultatelor licitatiei pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate al autostrazii Sibiu – Pitesti, licitatie castigata in februarie de Asocierea Spea Ingineria Europea S.A. Milano Italia Sucursala București – Tecnic Consulting Engineering Romania SRL, si sa reevalueze ofertele inscrise in competitie.
CNSC „obligă autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii nr. 16/1471/11.02.2015 şi, a tuturor actelor 3 subsecvente acestuia, inclusiv a comunicării rezultatului procedurii nr. 92/9250/11.02.2015 şi reevaluarea ofertelor, conform celor menţionate în cadrul motivării aferente”, se scrie in Decizia Consiliului.