Oficial.300 de noi cazuri de rujeolă doar în ultima săptămână, 6500 de la debutul epidemiei

Dora Vulcan | 26.05.2017

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile anunță că 300 de noi cazuri de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână. De la debutul epidemiei, în 30 septembrie 2016, numărul total al îmbolnăvirilor ajunge la nivel național la 6434.

Pe aceeași temă

 

 

 

 

 Astfel, până vineri în România au fost confirmate 6.434 de cazuri de rujeolă în 40 de judeţe, transmite Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Cele mai multe cazuri de rujeolă - 2.536 - au fost la copii cu vârste între 1 şi 4 ani, 1.230 la copii cu vârsta sub un an, 1.106 la copii cu vârste între 5 şi 9 ani, iar 457 de cazuri au fost la copii cu vârste între 10 şi 14 ani. De asemenea, 314 pacienţi au între 15 şi 19 ani, 203 au vârste între 20 şi 24 ani, 199 de cazuri de rujeolă s-au înregistrat la tineri cu vârste între 25 şi 29 ani, 136 de cazuri la grupa de vârstă 30 – 34 ani, 148 la persoane cu vârste între 35 şi 39 de ani, iar 105 la persoane de peste 40 de ani, potrivit raportului săptămânal al CNSCBT.

 

 

Conform sursei citate, 98 % dintre persoanele îmbolnăvite nu erau vaccinate împotriva rujeolei.

 

 

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a mai anunţat că au fost înregistrate 26 de decese - opt în judeţul Timiş, cinci în judeţele Arad şi Dolj, trei în judeţul Caraş Severin şi câte unul în Bucureşti şi în judeţele Bihor, Călăraşi, Satu Mare şi Vaslui.

 

 

De asemenea, este în curs de confirmare un alt deces din cauza rujeolei, în judeţul Dolj. Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol, a spus că în acest caz sunt aşteptate rezultatele necropsiei. Este vorba despre un copil în vârstă de patru luni, care a decedat joi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, mama fiind o fată de 16 ani, nevaccinată, care are rujeolă şi care i-ar fi transmis şi copilului această boală.

 

 

 

  • O fetiță de patru luni, bolnavă de rujeolă, a murit la spitalul din Craiova

 

 

O fetiță de patru luni bolnavă de rujeolă a murit joi la Spitalul Județean de Urgență din Craiova, unde fusese transferată de la Spitalul de Boli Infecțioase "Victor Babeș".

 

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP Dolj, dr. Ștefan Popescu, fetița provenea din mediul rural și a contactat boala de la mama sa minoră, care era nevaccinată.

 

"Fetița de patru luni provenea din mediul rural, dintr-o comunitate închisă, iar pe data de 10 mai a fost internată cu rujeolă, diagnosticată clinic, boală pe care a contactat-o de la mamă, care era nevaccinată. În cursul zilei de azi vom face o anchetă epidemiologică", a declarat pentru Ștefan Popescu. conform Agerpres.

 

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Craiova a declarat că fetița a decedat în urma unor complicații respiratorii.

 

"Este vorba de un sugar de patru luni cu rujeolă confirmată, cu evoluție nefavorabilă, a făcut complicații respiratorii și în cursul zilei de ieri a decedat. Se pare că sugarul a luat rujeola de la mama sa de 17 ani", a declarat dr. Geormăneanu.

 

Acesta este cel de-al șaselea deces înregistrat în Dolj de la începutul epidemiei de rujeolă și al 27-lea la nivel național. Potrivit medicilor, în ultima lună a scăzut numărul cazurilor de rujeolă în județ

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22