Olanda: Regina Beatrix abdică după 33 de ani de domnie

Florin Diaconu | 29.01.2013

Pe aceeași temă

La 28 ianuarie 2013, Regina Beatrix a Olandei a anunţat că va abdica la sfârşitul lui aprilie. Trix sau Bea, cum îi spun cu afecţiune olandezii, va împlini 75 de ani la 31 ianuarie şi a declarat, transmite Associated Press, că, „răspunderea pentru ţara noastră trebuie să fie acum în mâinile unei noi generaţii”. Vestea abdicării nu a fost neapărat o surpriză majoră, primele zvonuri legate de o astfel de posibilitate datând încă din 2006, când, transmite AFP, au început brusc mari lucrări de reparaţii la castelul Drankensteyn, aflat la sud-est de Amsterdam.

 

Amintim aici şi faptul că Regina Beatrix a urcat pe tron în 1980, atunci când mama sa, Regina Wilhelmina, a abdicat oarecum pe neaşteptate, după 31 de ani de domnie. Atunci când a devenit şef al statului olandez, Beatrix avea 42 de ani. Ea a studiat ştiinţele juridice şi, în 1966, s-a căsătorit cu diplomatul vest-german Claus von Amsberg. Acest mariaj a declanşat la vremea respectivă un val consistent de proteste în Olanda, ţară care în Al Doilea Război Mondial a suferit enorm din cauza brutalităţii extreme a regimului de ocupaţie nazist. Beatrix şi Claus – care a murit în 2002 – au trei copii. Fiul cel mare, Willem-Alexander, urmează să fie încoronat exact în ziua în care mama sa va abdica. El este născut la 27 aprilie 1967, are brevet de pilot, este specialist în managementul apelor, dar şi membru al Comitetului Olimpic Internaţional. El va fi primul bărbat care va urca pe tronul Olandei după mai bine de 100 de ani. Willem-Alexander este căsătorit cu prinţesa Maxima, născută în Argentina. Mariajul lor a iscat la rândul lui serioase discuţii, fiindcă tatăl Maximei a fost ministru al Agriculturii în vremea regimului brutal de dictatură militară care a condus Argentina până în anii 1980, după Războiul din Malvine. Pentru a nu leza în vreun fel încrederea şi popularitatea de care se bucură instituţia monarhică în Olanda, Maxima  l-a anunţat deja pe premierul Mark Rutte că familia sa nu va participa la ceremonia încoronării.

În momentul anunţului cu privire la abdicare, Regina Beatrix a spus, adresându-se naţiunii olandeze: „Vă mulţumesc pentru marea încredere pe care mi-aţi acordat-o în numeroşii ani în care am putut să vă fiu regină”. Comentarii de presă insistă în mod deosebit asupra felului în care Regina Beatrix a conservat şi a întărit, prin muncă, încrederea olandezilor în monarhie. La momentul urcării pe tron, ea spunea poporului său: „nu tentaţia puterii, nici dorinţele personale, nici apelul la caracterul ereditar al monarhiei, ci doar dorinţa de a sluji comunitatea poate da substanţă unei monarhii moderne”. Şi, afirmă inclusiv înalţi demnitari, ea a reuşit pe deplin să facă aceasta. Un fost premier dupa cum afirmă că Regina Beatrix este „perfecţionistă” şi „munceşte sistematic”, precum şi că „nu-i scapă nici un amănunt”. Un relativ recent sondaj de opinie, transmite AFP,  punea în evidenţă faptul că 85 % dintre olandezi cred că Beatrix a fost un bun şef de stat. Mai ştim, din diverse surse, că ea a fost semnificativ mai activă în planul vieţii publice decât mama sa, inclusiv prin faptul că s-a întâlnit cu regularitate, adesea chiar săptămânal, cu primii miniştri care s-au succedat vreme de peste 30 de ani la conducerea guvernului de la Haga.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22