Pe aceeași temă
"Încă se strâng semnături, nu m-a interesat foarte tare, pentru că peste o oră, din câte știu, se depune legea și atunci, abia atunci, o să-mi parvină toate semnăturile și de la Senat și de la Cameră. (...) Au mai fost făcute modificări, dar nu de substanță, ne-au venit câteva zeci de amendamente de la parlamentari. Ne-am mai uitat peste ele, la unele am considerat că nu modifică sub nicio formă esența legii. (...) La nivel de coeficienți nu am mai lucrat", a spus ministrul, la finalul ședinței grupului senatorilor PSD, la care a participat, transmite Agerpres.
Referitor la criticile liberalilor conform cărora nu există un algoritm de calcul al salariului minim, Vasilescu a susținut că acesta există, iar cei de la PNL nu au citit proiectul.
"Există un algoritm foarte clar de calcul. M-am uitat și eu la foarte multe dintre lucrurile pe care le-au reproșat în dezbaterea publică. Mi-am dat seama că nici măcar nu au citit legea și probabil când va veni în Parlament și vor avea ocazia să o dezbată vor fi obligați să o și citească", a susținut ministrul Muncii.
***
- Olguța Vasilescu dă asigurări că legea salarizării intră în vigoare pe 1 iulie, deși nu e gata
Prezenta la Parlament, Lia Olguta Vasilescu le-a spus jurnalistilor ca in acest moment se discuta despre amendamentele propuse la proiectul de lege.
"In principiu nu sunt amendamente care sa modifice esenta legii. Urmeaza sa le studiez, am chemat specialistii, mai am lideri de sindicat care vor sa discute cu mine, pe unii i-am gasit si in fata ministerului protestand (...) Legea e in linie dreapta", a declarat ministrul Muncii, citată de ziare.com.
Intrebata care este orizontul de timp in care legea va trece de Parlament, tinand cont ca liderul grupului PSD din Camera Deputatilor, Marcel Ciolacu, nu a putut sa il precizeze, Lia Olguta Vasilescu a raspuns: "Orizontul de timp este in programul de guvernare: ca de la 1 iulie sa se aplice obligatoriu. Atunci intra administratia publica locala".
Mai mult, ministrul, care este si deputat PSD, a subliniat ca proiectul va trece prin Parlament "cat mai repede".
"Nu am niciun stres ca nu va trece destul de repede. Am luat amendamentele ca sa vedem ce mai putem modifica noi atunci cand o depunem", a mai precizat Lia Olguta Vasilescu.
Intrebata daca PSD a luat in considerare si posibilitatea ca legea sa fie atacata la CCR dupa adoptare sau retrimisa de presedinte la Parlament pentru reexaminare, ministrul Muncii a raspuns afirmativ.
"Da, am luat in calcul luna iunie, ca sa fie pentru atacul la CCR sau intoarcerea inapoi a legii. Mai avem o luna in care putem sa intram in dezbatere", a adaugat Vasilescu, explicand ca daca proiectul "e corectat cu toate amendamentele", atunci dezbaterea in Parlament va fi foarte rapida.
Lia Olguta Vasilescu a mai afirmat ca s-au primit amendamente de la sindicate, oameni simpli, parlamentari, dar nu a "vazut nimic de la Opozitie". Conform procedurilor parlamentare, pentru ca Opozitia sa poata depune amendamentele la care are dreptul proiectul trebuie sa fie inregistrat oficial la Parlament si sa intre in dezbaterea senatorilor si deputatilor. In acest moment, Legea salarizatii unitare apare doar pe site-ul PSD.
Liviu Dragnea, liderul PSD, a anuntat inainte de Paste ca noua Lege a salarizarii unitare va fi amanata pana dupa sarbatori, ca sa "isi mai dea lumea cu parerea", iar, luni, Marcel Ciolacu a declarat ca nu crede ca proiectul va fi depus in aceasta saptamana.
- Dragnea și Olguța amână legea salarizării unitare încă o săptămână: să mai stea la dospit
Legea salarizării unitare a bugetarilor, AICI
Intrebat de ce s-a ajuns la amanarea legii in Parlament, desi ministrul Lia Olguta Vasilescu anuntase duminica seara ca legea va ajunge in Parlament luni, Dragnea s-a autovicitmizat:
"Din cand in cand, mai iau si eu decizii la partid. O saptamana, 10 zile in plus nu strica nimanui, ba dimpotriva".
"Este o perioada in care absolut toata lumea are posibilitatea sa studieze. Daca vor veni propuneri care imbunatatesc textul, anexele, aduc principii mai bune, teoretic da (mai pot fi modificari - n.red.). Credem foarte mult in proiect, dar e mai bine sa mai stea la dospit o saptamana, 10 zile. Putin posibil sa vina amendamente de majorare, dar este posibil sa vina amendamente de micsorare (de salarii - n.red.). Haideti sa vedem, poate vin amendamente extraordinar de bune", a mai spus Dragnea.
Pe același ton victimizant, Dragnea a dat asigurări că legea "nu se adopta in aceasta noapte, ca vrem sa fie mai bine inteleasa" și că va putea fi consultată pe site-ul PSD. .
Până acum PSD spunea că nu e nevoie de dezbatere publică, pentru că legea va fi asumată de Parlament.
Schimbarea de atitudine a PSD poate avea legătură cu multiplele contestări ale legii. Până acum, două confederații sindicale au cerut demisia Olguței Vasilescu și au calificat legea o ”caricatură” iar CSM a reclamant lipsa de transparență și temeri asupra discriminării între categoriile profesionale din Justiție.
În urmă cu o seară, ministrul Olguta Vasilescu anuntase ca luni se semneaza proiectul de toti parlamentarii PSD si se depune la Senat.
"Nu, eu nu vreau sa il depuna azi. Sa mai stea o saptamana, sa mearga la grupuri, publicam si in presa, sa-si mai dea lumea cu parerea", a spus Liviu Dragnea, citat de ziare.com, intrebat daca proiectul Legii salarizarii unitare va fi depus la Parlament in cursul acestei zile.
Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, declarase, duminica seara, la Antena 3, ca proiectul Legii salarizarii unitare in sectorul public va fi depus luni la Parlament astfel incat toti parlamentarii PSD sa-l poata semna in calitate de coinitiatori. Lia Olguta Vasilescu susține că proiectul Legii salarizarii unitare nu a fost dat pana acum publicitatii pentru ca tot s-au facut modificari, insa textul legii va intra luni in parcursul legislativ.
"Maine (luni - n.red.) va fi semnata de absolut toti parlamentarii, noi avand foarte multe semnaturi deja, in jur de 200. Colegii care nu au apucat sa o semneze vor avea maine o sedinta unita a grupurilor parlamentare ca sa mai prezentam o data principiile acestei legi pentru cine nu a fost la Sinaia si vom intra cu ea in Parlament intr-o procedura destul de rapida de dezbatere a acestei legi", a declarat Vasilescu duminica seara.
Ea a precizat ca proiectul mai poate suferi amendari, inclusiv din partea sindicatelor.
"Nu dorim sa spunem ca nu vom accepta amendamente din partea Opozitiei, chiar si a sindicatelor, a oamenilor simpli care vor avea ocazia sa vada aceasta lege incepand de maine si, daca vor simti nevoia sa ne semnaleze vreo greseala, suntem dispusi ca in Parlament sa corectam aceste lucruri pentru ca legea nu este perfecta, dar incercam sa avem cea mai corecta varianta posibila", a spus ministrul Muncii.
Aceasta a precizat ca graficul adoptarii acestei legi ia in calcul o eventuala cerere de reexaminare a presedintelui Iohannis sau o sesizare a CCR, scopul fiind promulgarea legii inainte de 1 iulie.
Insa, Lia Olguta Vasilescu a estimat ca presedintele Klaus Iohannis "nu va risca" sa ceara reexaminarea legii tocmai pentru ca primele majorari se fac de la 1 iulie. "Teoretic nu ar avea niciun motiv sa nu o promulge pentru ca este vorba de cresteri de venituri ale romanilor, mai ales ca trecem printr-o dezbatere ampla in Parlamentul Romaniei (...) Noi luam in calcul inclusiv ca legea sa fie atacata la CCR", a mai spus Vasilescu.
- Sindicatele din Poliție către ministrul Olguța Vasilescu: stai calm și scrie-ți demisia
Polițiștii spun că discriminarea în sistemul de siguranță națională e dat de faptul că, de la 1 iulie salariile militarilor ar urma sa fie majorate cu 20%, pe cand ale politistilor vor creste cu 5%.
Cu umor, sindicatele preiau un logo al unei mărci celebre de whisky scotian, pe care-l atașează comunicatului remis presei, făcând o parafrază după "keep calm and keep walking", transformat în ”stai calm și scrie-ți demisia”.
captură foto după comunicatul ilustrat de federația sindicatelor polițiștilor
"In acest context, suntem nevoiti sa reamintim ca proiectul legislativ enuntat de catre ministrul Muncii creeaza nemultumire, deruta si o justificata tensiune in randul functionarilor publici cu statut special - politistii, dar si al celorlalti membri de sindicat din cadrul Federatiei Sindicatelor Nationale ale Politistilor si Personalului Contractual din Romania, data fiind marirea salariala de care acestia ar urma sau nu sa beneficieze", spun sindicaliștii.
Ei au ținut să precizeze că nu au nimic împotriva măririi salariilor pentru militari ci doar împotriva discriminării astfel comise:
"A nu se intelege ca suntem impotriva unei masuri pozitive substantiale pentru militari, ci din contra, consideram ca acestia sunt indreptatiti la o astfel de majorare, care li se cuvine si este asteptata, dar nu intelegem discriminarea care ar urma sa se produca in sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala si consideram ca, in egala masura, trebuie sa fie apreciate munca si riscurile meseriei", spun reprezentantii FSNPPC.
Ei amintesc că au discutat cu ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, care le-a dat asigurări că va fi luata in calcul majorarea salariala de 20 la suta pentru intreg personalul MAI, ceea ce, iată, nu s-a întâmplat:
"Data fiind situatia creata, precum si faptul ca solicitarile sindicatelor reprezentative in domeniul ordinii publice au fost sfidate de catre ministerul de resort prin aceea ca proiectul legii unitare de salarizare ar urma sa legifereze un alt abuz impotriva politistilor si personalului contractual, FSNPPC solicita demisia doamnei Lia Olguta Vasilescu din functia pe care o ocupa in Guvern”, cer sindicaliștii.
- Și CNS Cartel ALFA a cerut demisia lui Vasilescu
Confederația Sindicală a cerut marți demiterea Liei Olguţa Vasilescu, ministrului Muncii și Justiției Sociale, și a lui Gabriel Petrea, ministrului Consultării Publice și Dialogului Social, pentru modul defectuos și incompentența cu care au abordat elaborarea proiectului legii salarizării unitare și consultarea cu partenerii sociali, se arată într-o scrisoare deschisă, conform realitatea.net.
Reprezentanții confederației sunt nemulțumiți de modul în care au decurs negocierile pe Legea Salarizării. După aproape trei luni de la debutul consultărilor, sindicaliștii nu au primit încă un draft al proiectului de lege. În plus, consultările s-au făcut numai în câteva sectoare bugetare, fără o dezbatere transparentă și cu promisiuni nerealiste, spune secretarul general al Cartel ALFA, Petru Dandea, conform Europafm.
Mai mult, sindicaliștii sunt dezamăgiți că proiectul Legii salarizării unitare va fi prezentat în Parlament ca inițiativă legislativă a coaliției de guvernare, ceea ce înseamnă că Guvernul se spală pe mâini de acest proiect, adaugă Petru Dandea.
Ce spun sindicaliștii:
După aproape trei luni de la inițierea ei( proiectul legii salarizării unitare), încă nu avem un draft al proiectului de lege, consultările s-au făcut numai în câteva sectoare și numai pe grila lor, aceste consultări fiind, în cel mai bun scenariu, o caricatură.
Nu se poate realiza o dezbatere transparentă doar cu promisiuni și pe bâjbâite, cu fragmente de anexe prezentate fugitiv și disparat, apoi confiscate(...) Mai nou, aflăm acum că proiectul legii salarizării unitare va fi prezentat în parlament ca inițiativă legislativă a unor parlamentari PSD.
Acest demers este o sfidare din partea miniștrilor muncii și dialogului social la adresa partenerilor sociali și practic dezvăluie cu claritate scopul avut de reprezentanții guvernului de la bun început: eludarea cu totul a dialogului social și a unei dezbateri publice serioase și aplicate. Se dorește transformarea unei inițiative guvernamentale, care implică responsabilitatea unui proces legislativ transparent (punerea spre consultare pe site timp de 10 zile, avizarea în Comisia de Dialog Social, avizarea în Consiliul Economic și Social), într-o inițiativă parlamentară", se arată în scrisoarea deschisă.
Procedura parlamentară pentru adoptarea legii este corectă, însă CONSTRUCȚIA legii trebuie realizată acolo unde se află expertiza. Proiectul legii salarizării unitare este un proiect de lege de fond tehnică. Expertiza, ca și accesul la bazele de date se află preponderent la guvern și în special la nivelul Ministerului Muncii și Justiției Sociale si a Ministerului Finanțelor Publice.
Aici sunt datele necesare pentru elaborarea unei legi corecte și echitabile pentru întreg sistemul și nu la Parlament, unde se pot face cel mult corecții punctuale. Această abordare are o singură explicație: NU se dorește realizarea unei legi a salarizării unitare, care să elimine discrepanțele din sistem, ci o lege care să conserve anumite privilegii, concluzionează sindicaliștii.