Pe aceeași temă
„Corpul de control al Ministrului Muncii și Justiției Sociale a demarat azi o verificare vis-a-vis de informațiile apărute in spațiul public cu privire la o persoana beneficiara de pensie de invaliditate. Din primele cercetari s-a constatat ca, pe un cont de socializare, a apărut o decizie de încadrare in grad de invaliditate a unei persoane, in vederea emiterii deciziei de pensionare, adică de un act administrativ. Deci nu avem de-a face cu un certificat medical, de fișe BP2, FIAM sau alte documente medicale de confirmare a unui diagnostic. Este un act administrativ, cu valabilitatea de un an, mai precis între 2006 și 2007, care nu mai produce niciun fel de efecte juridice și care a mai fost menționat in presa, in Decembrie 2017, in urma unei altercații din Piata Victoriei, când un pensionar a fost agresat cu un box. Acest act administrativ se întocmește in mai multe exemplare și un exemplar ajunge inclusiv la angajator, pentru ca invaliditatea de gradul 3 permite dreptul la munca pe o perioada de 4 ore/zi și orice angajator potențial are obligația sa îl solicite, caracterul nefiind astfel unul secret”, precizează Ministerul Muncii.
Potrivit sursei citate, Corpul de Control va verifica și alte aspecte, după ce protestatarul a scris pe Facebook „că în perioada 2006 a avut un eveniment în familie cauzat de pierderea soției și a trebuit să fie “tată și mamă” pentru doi copii minori, respectiv de 2 și 8 ani, dar ca în prezent boala nu mai este de actualitate”.
„Corpul de control urmează sa verifice și alte aspecte. Respectiv, dacă la vremea aceea a fost sesizată direcția de protecție a copilului și în ce mod au reacționat autoritățile pentru protejarea minorilor, dată fiind situația tatălui întreținător (sigur asta nu poate avea acum nicio repercusiune în sarcina domnului în cauza) și de ce beneficiază in continuare de pensie de invaliditate gradul 3 dacă diagnosticul s-a modificat și are capacitate de munca deplină, așa cum susține”, mai precizează Ministerul Muncii.
Acest act administrativ se intocmeste in mai multe exemplare si un exemplar ajunge inclusiv la angajator, pentru ca invaliditatea de gradul 3 permite dreptul la munca pe o perioada de 4 ore/zi si orice angajator potential are obligatia sa il solicite, caracterul nefiind astfel unul secret", se arata intr-o precizare, pentru Mediafax.
Reprezentantii institutiei conduse de la Lia Olguta Vasilescu spun ca la baza unei astfel de decizii stau documente, precum fisa BP2/ adeverinta de confirmare eliberata de directia de sanatate publica, in caz de boala profesionala; FIAM (formular de inregistrare a accidentelor de munca) /proces verbal avizat de inspectoratul de munca de la locul accidentului sau adeverinta de confirmare a inregistrarii accidentului de munca; documente medicale eliberate de medicul de specialitate care confirma diagnosticul, in caz de schizofrenie/neoplasm/SIDA, iar pentru afectiunea neoplazica se anexeaza si rezultatul examenului histopatologic si certificatul emis de comisia de expertiza medico-militara, in caz de boala contractata in cadrul serviciului militar sau scolilor militare.
Ministerul Muncii a anunțat, luni, că va face verificări după ce Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, după ceacesta a făcut publică, pe Facebook, un document ce pare a fi fișa medicală a unui protestatar #rezist, numindu-l „sandilău”. Protestatarul Sandu Matei, cel vizat de postarea lui Vâlcov, a anunțat că îl va da în judecată pe consilierul premierului.
*****
Acțiunea disperată a Olguței Vasilescu de salvare a lui Darius Vâlcov, vine după ce luni liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus că acțiunea celui care conduce de facto Guvernul României este gestul unei persoane fizice și că-l consideră „o întâmplare nefericită”.
****
Reamintim că Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, a publicat pe Facebook fișa medicală personală a unui protestatar din Piața Victoriei, numindu-l ”sandilău”, după care s-a plâns că postarea i-a fost ștearsă. Sandu Matei, protestatarul în cauză, a reacționat la rândul său pe pagina sa Facebook, spunând că este ”josnic” și ”prea mult” că un ”politruc cu epoleți” se folosește de niște acte medicale cu caracter personal și dă de înțeles că îl va da în judecată pe consilier.
”#antifacontraromaniei #AntifaesteRezist
Postarea prin care aratam ca un lider #rezist este sandilau cu acte mi-a fost stearsa”, a scris Darius Vâlcov, la o oră după ce a publicat fisa medicală a protestatarului.
La rândul său, Sandu Matei, explică circumstanțele eliberării actului medical și îi promite lui Vâlcov că se vor vedea în instanță.
”Este adevarat că nu am deranjat așa mult mafia politică ca până acum, dar să te legi de această depresie cauzată de pierderea unei persoane apropiate dragi este josnic, cu atât mai grav este că vine de la creierul mafiei psd și consilierul Primului Ministru.
Ma bucură aceste atacuri, asta îmi dovedește că lupta mea civică are ecou printre ei, dar să ajungi la niște acte medicale cu caracter personal este deja prea mult și trebuie văzut cine le-a oferit.
RUȘINE vâlcov, RUSINE dragomir (pt cunoscători) ! Pam pam
Vă pupa Fam. Matei , ne vedem în instanță !”, a scris Sandu Matei pe Facebook.