Olguţa Vasilescu îl laudă pe Dragnea şi îl atacă pe Ponta: Să fie lider, nu analist

E.b. | 02.03.2017

Lia Olguţa Vasilescu, vicepreşedintele PSD, a afirmat, la TVR, că fostul premier Victor Ponta ar trebui să fie un lider al partidului, nu un analist politic, iar dacă are critici să le aducă în interiorul partidului, comentând că el nici nu mai vine la şedinţele PSD.

Pe aceeași temă

 

 

"Nu cred că are niciun motiv să fie supărat. Nimeni nu i-a spus măcar «dă-te mai încolo» în interiorul partidului. El a renunţat singur, fără să se consulte cu partidul, şi la funcţia de preşedinte al partidului şi la funcţia de prim-ministru. Eu am aflat de pe Facebook, de exemplu, că nu mai avem Guvern", a spus Lia Olguţa Vasilescu la TVR, conform News.ro.

 

Vasilescu susţine că Ponta, este "un lider foarte valoros" al PSD, dar ar trebui să îşi asume această funcţie.

 

"Atenţie: să fie un lider al PSD, nu un analist politic. (...) Nu-l mai întreabă nimeni pentru că nu mai vine la şedinţe, ca să-l întrebe cineva", a spus ea.

 

Cu privire la criticile lui Ponta despre Liviu Dragnea, vicepreşedintele PSD a spus că liderul social-democrat nu se comportă autoritar, aşa cum ar susţine fostul premier. "Eu vă spun că, de când este preşedinte Liviu Dragnea, puterea de decizie este în Comitetul Executiv şi în Comitetul Executiv se poate exprima oricine, chiar cu atacuri la Liviu Dragnea", a spus Olguţa Vasilescu.

 

De la începutul lunii februarie, Victor Ponta a avut o serie de declaraţii critice la adresa PSD şi a lui Liviu Dragnea, majoritatea indirecte.

 

În replică, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi, la Parlament, că orice critică din partea lui Victor Ponta este "sănătate curată” deoarece fostul premier este un om cu experienţă. Liderul PSD a mai spus că nu crede că deputatul (Ponta) va pleca din partid.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22