Olguța a explodat după ce Iohannis a refuzat-o a treia oară: Îi fac plângere penală pentru abuz

Laurentiu Gheorghe | 07.02.2019

Lia Olguța Vasilescu arată că e decisă să meargă până la capăt și nu acceptă să-i fie refuzat portofoliul Dezvoltării și depune plângere penală împotriva președintelui Iohannis pentru abuz în serviciu.

Pe aceeași temă

Fostul ministru al Muncii contrazice argumentele lui Iohannis pentru care nu i-a acceptat prezența în Guvernul Dăncilă și îi reproșează președintelui că nu a fost decât profesor, spre comprație cu activitatea proseională arată într-o scrisoare în șapte puncte publicate joi pe Facebook.

"Am luat act de noua scrisoare redactată de președintele Johannis și cred ca sunt îndreptățită să fac mai multe precizări:

  1. Este evident că nu există niciun motiv de legalitate pentru respingerea mea la funcția de ministru al Dezvoltării, așa cum a statuat CCR. Sunt cetățean român, cu domiciliul in România, nu sunt condamnată penal, nu am colaborat cu Securitatea (nici nouă, nici veche), nu am nicio incompatibilitate. Acest lucru îl recunoaște și Klaus Johannis și, deci, singura modalitate legală admisă de Constituție ca să fie motiv de respingere, i-a căzut de la primul paragraf.

  2. Scrie despre faptul că nu am experiența administrativă, omițând, în text, un amănunt semnificativ din CV-ul meu, transmis și la dosar, că am fost primar al unuia dintre cele mai mari orașe din România și, judecând după scorul electoral obținut pentru al doilea mandat, cetățenii au apreciat performanța mea.

  3. In plus față de președintele României care a fost doar profesor și primar, am trei mandate de parlamentar și al patrulea în curs (în două îndeplinind funcții de președinte de comisii parlamentare), am fost primar 5 ani și doi ani am deținut funcția de ministru. Așadar, experiența mea e chiar ceva mai consistentă decât a lui Klaus Johannis până a ajunge președinte.

  4. Motivul real pentru care mă respinge Klaus Johannis se referă la declarațiile politice făcute în decursul anilor, drept garantat de Constituție, la art. 72, alin. 1. De altfel, acest motiv mi se pare a fi cel mai stalinist posibil. La lecția de democrație și Constituție Klaus Johannis a lipsit mereu, dar acum ține să ne arate și sub propria semnătura.

  5. A invoca un comunicat CSM care se referea tot la declarații ale mele, în condițiile in care nu mai puțin de șase Instanțe judecătorești mi-au dat ulterior dreptate, mi se pare de-a dreptul stupid pentru argumentația respingerii pentru funcția de ministru, mai ales ca vine din partea unei persoane dovedită de Instanțele de judecată că a obținut prin fals imobile și a cărei soție refuză să se prezinte la organele de anchetă pentru a da explicații.

  6. Comunicarea președintelui se referă și la reputația și imoralitatea mea. Mi se pare mai mult decât penibil și înjositor pentru un președinte să opereze cu instrumente specifice postacilor care aruncă găleți de mizerie în oameni politici pe care nu îi agrează.

  7. Nefiind vorba de niciun fel de motiv de legalitate pentru respingere, ci doar de ura personală, consider ca dl. Klaus Johannis se încadrează perfect la infracțiunea de abuz in serviciu, prevăzută de art. 297, alin 1 și 2, Cod Penal, motiv pentru care am început deja redactarea unei plângeri penale in acest sens", scrie Lia Olguţa Vasilescu pe Facebook.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22