Omul Antenelor, reprezentant al Senatului în Consiliul Superior al Magistraturii

Dora Vulcan | 05.09.2017

Plenul Senatului i-a ales luni, prin vot secret cu buletine, pe Victor Alistar si pe Romeu Chelariu membri in Consiliul Superior al Magistraturii din partea societatii civile.

Pe aceeași temă

 

 

 

 Victor Alistar a primit 78 de voturi pentru si 43 impotriva, iar Romeu Chelariu - 85 de voturi pentru si 36 impotriva. Dintre cei 12 candidati inscrisi, care au indeplinit conditiile legale si au fost votati de plenul Senatului, doar Alistar si Chelariu au intrunit votul majoritatii senatorilor prezenti. 

 

Cei 12 candidati au fost: Victor Alistar, Razvan Codru Vrabie, Romeu Chelariu, Florin Negoita, Virgil Melnic, Radu Cornel Andreica, Elena Iulia Stefanescu, Radu Ioan Motica, Antonie Popescu, Florin Sandu, Artin Sarchizian, Aurelian Catalin Traistaru.

 

Din CSM fac parte doi reprezentanti ai societatii civile, plenul Senatului validand prin vot membrii acestui for pe baza unui raport intocmit de Comisia juridica.

 

Victor Alistar a fost propus pentru functia de membru al CSM de Transparency International Romania si sustinut de Asociatia Magistratilor din Romania, iar Romeu Chelariu a fost propus si sustinut pentru CSM de Fundatia "Camera de Arbitraj si Mediere".

 

Potrivit legii, pot fi membri din partea societatii civile in CSM specialisti in drept, cu o vechime de cel putin sapte ani in activitatea juridica, ce se bucura de inalta reputatie profesionala si morala si nu sunt membri ai vreunui partid politic. CSM este format din 19 persoane, dintre care trei sunt membri de drept - ministrul Justitiei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general. Procedura de alegere a doi reprezentanti ai societatii civile in CSM a fost reluata de Senat pe 13 martie, dupa ce senatorii nu au ales niciun candidat in sedinta plenului din 7 martie. Noua din cele 12 persoane inscrise in noiembrie 2016 si-au depus din nou candidatura in primavara acestui an.

 

Decizia de alegere a reprezentantilor societatii civile, mult amanata, vine in contextul scandalului de saptamana trecuta din CSM, cand patru magistrati au boicotat sedinta in care urma sa se decida soarta conducerii Inspectiei Judiciare.  

 

 

Declarații politice, deloc imparțiale ale lui Victor Alistar, făcute la Antene, aici

 

 

 Scandalurile de care se leaga numele lui Alistar (cronologie Hotnews.ro)

 

 

 

  • Locuinte primite de la primarie in mandatul lui Viorel Lis

 

Alistar a fost implicat intr-un urias scandal pe vremea cand era functionar public in Primaria Capitalei condusa de Viorel Lis si anume sef al protocolului. A fost acuzat ca a obtinut ilegal un imobil din fondul locativ al Municipalitatii. I s-au adus atunci acuzatii de fals, uz de fals si fals in declaratii. (Gazeta de Bucuresti). Concret, noul ministru a fost acuzat atunci ca a primit din fondul locativ o garsoniera in imediata apropiere a Palatului Victoria desi mama sa primise din acelasi fond locativ un apartament cu 3 camere unde era domiciliat si acesta. 

 

Primarul Traian Basescu a dispus efectuarea unui control. Directia de Control General a pus pe masa edilului NOTA semnata de directorul Mihai Iordache si de seful de serviciu Bogdan Bujoreanu.

 

Actiunea de control a evidentiat faptul ca functionarul Victor Alistar primise un apartament de la primarie, desi mama sa era proaspata beneficiara a unei repartitii municipale intr-un apartament cu 3 camere primit tot din fondul locativ si in care locuia impreuna cu feciorul contopist. Citam din NOTA de control. "Potrivit Ordinului de repartizare nr. 123.650/17 dec. 1998, emis de Primaria Municipiului Bucuresti, acesta (n. red. - apartamentul nr. 24 cu suprafata de 105 mp, situat in Calea Calarasilor nr. 166, sector 3) a fost atribuit d-nei ALISTAR VIORICA ELENA, perfectandu-se contractul de inchiriere nr. 1.251/26 ian. 1999. In fisa suprafetei locative a fost inscris ca membru de familie fiul titularei de contract, d-nul ALISTAR TEODOR VICTOR, salariat la Primaria Mun. Bucuresti.

 

Alistar a recunoscut ca a fost cercetat penal pentru fals in declaratii si ca a avut o serie de procese pentru a-si pastra imobilul primit de la primarul Lis. A pierdut procesul si a renuntat la apartamen.

 

  • 2009-Cercetat pentru fals in declaratii

 

Numele lui Victor Alistar se regaseste intr-un dosar de cercetare a infractiunii de fals in declaratii. In iulie 2009, ANI a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1, in vederea efectuarii de cercetari cu privire la savarsirea de catre Teodor-Victor Alistar, Raluca Alexandra Pruna (in calitate de fost presedinte al Asociatiei Romane pentru Transparenta) si Codru Vrabie (fost director executiv al Asociatiei Romane pentru Transparenta) a infractiunii de fals in declaratii.

 

"ANI a constatat faptul ca Alistar Teodor-Victor s-a aflat, in perioada 23.01.2007 – 01.03.2009, in stare de incompatibilitate si a sesizat, la data de 21 iulie 2009, Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1, in vederea efectuarii de cercetari cu privire la savarsirea de catre Teodor-Victor Alistar, Raluca Alexandra Pruna (in calitate de fost presedinte al Asociatiei Romane pentru Transparenta) si Codru Vrabie (fost director executiv al Asociatiei Romane pentru Transparenta), a infractiunii de fals in declaratii, prevazuta si pedepsita de art. 292, Cod Penal", explica ANI atunci printr-un comunicat.

 

Potrivit aceluiasi comunicat, Agentia s-a sesizat din oficiu in data de 16 iunie 2009 in urma publicarii unor articole in "Academia Catavencu" si a fost amendat atunci de catre ANI cu 500 de RON pentru nedepunerea declaratiei de avere, la incheierea raporturilor de munca cu ANFP (Agentia Nationala a Functionarilor Publici).  Potrivit materialelor de presa invocate, Teodor-Victor Alistar ar fi incalcat dispozitiile legale referitoare la conflictul de interese si la regimul incompatibilitatilor.

 

Victor Alistar: "Este o vendeta politica. Voi demonta fiecare acuzatie in parte"

 

Liderul Transparency International Romania a replicat ca actiunea ANI este o "vendeta politica" si ca va demonta, cu documente, toate acuzatiile care i se aduc. "Domnii de la ANI nu au inteles ca exista un document care atesta ca Asociatia Romana pentru Transparenta este filiala a Transparency International. O sa-l transmitem cat de curand Agentiei, o sa-l prezentam si public, ca sa lamurim problema cu falsul", spunea Alistar la vremea respectivă.

 

 

 

  • 2009-ANI a constatat starea de incompatibilitate

 

Victor Alistar Victor a fost insa declarat incompatibil definitiv in 7 august 2009, acesta necontestand actul Agentiei Nationale de Integritate in termenul prevazut de lege, la instanta competenta. Aceasta constatare din 2009 atrage automat o prelungire a starii de incompatibilitate de 3 ani.

 

Pe 20 iulie 2009, Agentia Nationala de Integritate (ANI) a constatat caVictor Alistar s-a aflat, in perioada 23 ianuarie 2007 - 1 martie 2009, in stare de incompatibilitate, intrucat a detinut concomitent calitatile de functionar public - purtator de cuvant in cadrul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, director executiv in cadrul Asociatiei Romane pentru Transparenta (incepand cu anul 2004) si avocat definitiv (in cadrul Cabinetului individual de avocatura 'Alistar Teodor-Victor' - incepand cu 23 ianuarie 2007 si pana in prezent). Constatarea starii de incompatibilitate a lui Victor Alistar a ramas definitiva si irevocabila, dupa ce Alistar nu a contestat decizia ANI in termenul prevazut de lege si la instanta corespunzatoare.

 

In 2006, Victor Alistar era angajat al Agentiei Nationale a Functionarilor Publici (ANFP), dar pentru a activa ca director executiv la Transparency Romania (TI Romania) acesta trebuie sa fie suspendat din functia publica. In februarie 2006, suspendarea lui Alistar din functia de la agentie trebuia reinnoita, conform legii, iar TI Romania a emis o hartie semnata de presedintele de atunci, Raluca Pruna, si pe care a trimis-o ANFP.

 

Raportul ANI prin care Victor Alistar a fost declarat incompatibil a fost confirmat in 2011 chiar de catre Curtea Constitutionala. Victor Alistar a fost validat ca mambru CSM din partea societatii civile in decembrie 2010, ulterior decizia senatrului fiind contestata Curtea Constitutionala a invalidat alegerea lui Alistar drept membru CSM.

 

Potrivit Curtii Constitutionale -constatarea starii de incompatibilitate a lui Teodor Victor Alistar a ramas definitiva la data de 7 august 2009, acesta necontestand actul Agentiei Nationale de Integritate in termenul prevazut de lege, la instanta competenta.(...) Totodata, Curtea retine ca in cazul in care persoana nu mai ocupa o functie sau o demnitate publica la data constatarii starii de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdictia de 3 ani opereaza potrivit legii, de la data ramanerii definitive a raportului de evaluare."

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22