Omul de afaceri, Gruia Stoica, TRIMIS IN JUDECATA

D.g. | 12.02.2014

Pe aceeași temă

Gruia Stoica, patronul companiei Grup Feroviar Român (GFR), a fost trimis miercuri în judecată de procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în legătură cu o licitație organizată de Complexul Energetic Oltenia, informeaza Agerpres.

Gruia Stoica se află în prezent în stare de arest preventiv.

 

CITITI SI: Gruia Stoica, ARESTAT pentru 29 de zile. Motivele DNA: mentalitate infractionala, lipsa de scrupule


În același dosar, a fost deferit justiției avocatul Doru Boștină, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.


Potrivit unui comunicat al DNA, în luna mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia SA (CEO) Târgu Jiu a lansat public procedura de licitație ce avea ca scop încheierea acordului cadru și a contractelor subsecvente având ca obiect "Servicii de transport feroviar de cărbune" pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Ișalnița și sucursala Electrocentrale Turceni.
Potrivit fișei de date a achiziției, valoarea estimată a contractului era de 473.068.410 lei, fără TVA (195.079.200 lei pentru SE Turceni, 105.414.600 lei pentru SE Craiova II și 172.574.610 lei pentru SE Ișalnița).


Durata contractuală era de 36 de luni, începând cu data de 1 februarie 2014, iar criteriile de atribuire a contractului erau "cel mai mic preț" sau "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic".

 

CITITI SI: STENOGRAME. Gruia Stoica, către Doru Boştină: Cine este mai influent acolo, FENECHIU sau Găurean? Eu vă dau 3 milioane. Dar nu le ceri o dată. Ți le dau anual 1 milion… 1 milion!


La data de 17 ianuarie 2014, Complexul Energetic Oltenia a transmis invitații de participare la procedura în cauză (organizată conform normelor interne ale autorității contractante) către CFR Marfă, SC Grup Feroviar Român SA București (GFR) și alte trei societăți comerciale.


Termenul de depunere a ofertelor de către societățile comerciale dispuse să ia parte la procedura de licitație era data de 29 ianuarie 2014.


CFR Marfă și-a manifestat intenția de a participa la procedura de achiziție a serviciilor de transport feroviar de cărbune pentru cele trei sucursale aparținând Complexului Energetic Oltenia și prin urmare a cerut să i se elibereze documentația de atribuire (fișe de date, caiet de sarcini, model de contract subsecvent, model de acord cadru).


Potrivit rechizitoriului, la data de 22 ianuarie 2014, Gruia Stoica, persoană ce controlează GFR SA, membră a grupului Grampet, i-a promis avocatului Doru Boștină că-i va da suma de 3 milioane euro pentru ca acesta să își exercite influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general al CFR Marfă (funcționar public), pentru a-l determina să își încalce atribuțiile de serviciu și să-i comunice prețul oferit de societatea pe care o conduce, la licitația din 29 ianuarie 2014, așadar să divulge date confidențiale.


Acest demers avea ca scop adjudecarea de către Gruia Stoica a contractului ce făcea obiectul licitației, respectiv transport cărbune de la nivelul Complexului Energetic Oltenia.


Procurorii susțin că, în acest context, avocatul Boștină i-a promis lui Gruia Stoica că va înlesni, în schimbul sumei de 3 milioane euro, aflarea ofertei de preț și va folosi pentru realizarea traficului de influență un intermediar care poate exercita influența directă asupra directorului general al CFR Marfă.


DNA mai susține că în intervalul 23-24 ianuarie și până în ziua licitației, 29 ianuarie 2014, Boștină l-a ținut la curent pe Gruia Stoica cu stadiul demersurilor sale de intermediere a traficării influenței, în scopul adjudecării contractului la licitația având ca obiect contractul de transport cărbune.


"Intervenția autorităților judiciare în data de 29 ianuarie 2014 a pus capăt demersurilor infracționale și a stopat o licitație afectată de activitatea infracțională a celor doi inculpați, care nu mai putea fi derulată, deoarece era incompatibilă condițiilor de concurență reală, loială și care ar fi putut determina prejudicierea unei unități de stat cu suma de 473.068.410 lei, fără TVA", mai declară DNA.
Dosarul se va judeca la Curtea de Apel București.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22