Ondine Ghergut, cunoscuta ziarista de investigatii, concediata de la Romania libera

E.b. | 24.02.2017

Ondine Ghergut, senior editor la Romania libera, anunta, pe pagina sa de Facebook, ca a fost concediata. Informatia vine la cateva ore dupa cea privind concedierea lui Malin Bot, redactorul-sef al site-ului Romania libera, la sase luni de la preluarea functiei. Sabin Orcan, directorul editorial, spune ca motivele despartirii de cei doi ziaristi tin de ”reduceri financiare”. ”Nu putem trai la nesfarsit din banii primiti de undeva”, a scris acesta pe pagina sa de facebook.

SHARE 5

Pe aceeași temă

 


"Am fost anuntata joi ca dl director editorial Sabin Orcan mi-a reziliat contractul, iar motivul ar fi fost faptul ca sunt aparatoarea anticoruptiei si a DNA. Precizez ca dl Orcan nu m-a anuntat oficial ca mi-a fost intrerupta colaborarea de peste 10 ani la Romania Libera", a scris Ondine Ghergut pe pagina sa de Facebook.

 

Si Malin Bot, redactorul-sef al site-ului Romania libera, a fost concediat joi, dupa sase luni de la preluarea functiei, a declarat Razvan Chiruta, redactorul-sef al ziarului, pentru agentia de presa News.ro, explicand ca deocamdata functia nu va fi ocupata de altcineva, fiind vorba despre restructurari.

 

Malin Bot a declarat, insa, pentru Pagina de media, ca ar fi fost concediat la cererea lui Alexander Adamescu.

 

"De ieri seara, nu mai sunt nici redactor-sef pe online, nici jurnalist la Romania libera, decizie impusa de Alexander Adamescu, fiul milionarului Dan Adamescu  (fostul proprietar al Rl - n.n.), peste capul tuturor, fara sa am o explicatie foarte clara. Singurul lucru ar fi ca am participat, duminica, la protestul de la Timisoara, unde am tinut si un discurs", a afirmat jurnalistul. 

 

Sabin Orcan: Trebuia sa facem reduceri financiare

 

Sabin Orcan, director editorial la Romania Libera, scrie vineri, pe pagina sa de Facebook, ca motivul concedierii jurnalistilor Malin Bot si Ondine Ghergut "este cat se poate de obiectiv: trebuia sa facem reduceri financiare ca sa rezistam."



"Redactia "Romania libera" este o echipa mai mica incepand de ieri. Ne-am despartit de doi oameni: Malin Bot si Ondine Ghergut. Sunt doi jurnalisti cunoscuti la care am renuntat cu regret. Asa ca nu va asteptati sa va spun ceva rau despre ei.

Motivul despartirii este cat se poate de obiectiv: trebuia sa facem reduceri financiare ca sa rezistam. Nu e usor, stiu, dar asa functioneaza economia de piata. Nu putem trai la nesfarsit din banii primiti de undeva.

Asa ca a trebuit sa iau aceasta decizie grea. Au plecat Malin si Ondine, dar au ramas Razvan Chiruta, Catalin Prisacariu, Mircea Marian, Mihai Duta, Silviu Sergiu, Petre Badica si toti ceilalti.

Ca dovada ca suntem intr-o criza financiara, tot ieri am decis sa inchidem editia tiparita a Academiei Catavencu si a revistei Caminul. Si, evident, vom renunta si la niste angajati din aceste redactii.

Repet, sunt masuri exceptionale, pe care nu le-am fi luat daca nu am fi avut probleme financiare.

Asta nu inseamna ca vom schimba politica editoriala a ziarului. Vom continua sa scriem despre afacerile politicienilor corupti, dar si despre abuzurile unor institutii ale statului.

Parerea noastra despre Dragnea, ca sa iau doar un exemplu, ramane aceeasi. Este un corupt si un mincinos, pe care il vom taxa cu fiecare ocazie! Iar PSD, cu putine exceptii, se comporta ca un partid de mafioti si nu va avea liniste cate zile vom avea noi la "Romania libera"!"

 

 

Ondine Ghergut, premiul pentru curaj acordat de Ambasada SUA

 

 

La 11 aprilie 2014, Ondine Ghergut a primind premiul pentru curaj de la insarcinatul cu afaceri al SUA la Bucureşti.

 

Ondine Ghergut a demascat retele infractionale din politica si serviciile de informatii. Activitatea sa i-a adus ei si fiicei sale numeroase amenintari cu moartea, care au fost mentionate in Raportul Departamentului de Stat privind situatia drepturilor omului. La inceputul anilor 90, ea a dezvaluit implicarea Ministerului Afacerilor Interne in mineriadele din Piata Universitatii. Intr-o ancheta desfasurata in perioada 2000-2004, Ondine Ghergut a demascat ofiteri ai fostei Securitati care lucrau pentru SRI si furasera petrol de la rafinariile de stat. In perioada referendumului pentru demiterea presedintelui din 2012, anchetele sale au dezvaluit ca s-au trimis la Curtea Constitutionala documente contradictorii cu privire la numarul de alegatori eligibili.

 

Comentarii 5

Marius - 02-26-2017

Nu voi plange dupa doamna Ondine. Corect ar fi fost sa scrieti si cate procese a pierdut domnia sa. Le-a pierdut pt.ca a calomniat si a fost incorecta. De fapt orientarea dnei Ondine este viscerala anti PSD si pro causa. De multe ori a calomniat nemeritat multi oameni. Poate din lectia asta isi va da seamna ca uneori si Cuvantul poate Ucide demnitatea unui om. Doamna Ondine, eu nu regret ca ai ramas somera.

Răspunde

Sorin - 02-24-2017

Asta a fost si scopul mafiei de a pune mana pe presa, pe servicii, pe justitie. Adamescu este implicat si se simte vizat intrucat nu va scapa de extradarea din Anglia iar in Romania il asteapta ani de puscarie, face totul sa se salveze si pe el si pe toti hotii pcristo-securisti.

Răspunde

Elena - 02-24-2017

Aceleasi comentarii ca si la D-l Malin Bot ! Rusine sa le fie si colegilor care aoareau pe sticla cu informatiile corecte furnizate de aceasta doamna Ondine Ghergut. Se pare ca nu numaiDragnea ne considera prosti , dar multi ci si jurnalistii care cred ca memoria nu joaca feste . Treziti-va fratilor , pana nu e tarziu !

Răspunde

Iulia - 02-24-2017

Evident ca e o porcarie, dar hai sa fim seriosi, chestii de gen "m-au dat afara, peste capul tuturor", e de asemenea o porcarie. Daca ziarul Romania Libera este al cuiva, acea persoana are dreptul sa taie si sa spanzure dupa bunul sau plac, nu are nevoie de acordul cuiva ca sa dea pe x sau y afara, punct.

Răspunde

FLORIAN D. MIREA - 02-24-2017

Regretabil ca Sabin Orcan s-a transformat din aparator al justitiei in aparator al coruptiei si ii da afara pe ziaristii incomozi si de valoare, precum Malin Bot si acum Ondine Ghergut. O purta interesul fesul turcesc de pe capul lui Basescu, dar nici rasucirea ca girueta a unui ziarist ca Orcan nu-i a buna. Domnule Orcan, da-ti demisia si alatura-te jurnalistilor care nu scriu doar pentru o bucata de paine! Nu te transforma in servitorul intereselor de conjunctura, contra interesului public.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22