ONU a comemorat începutul Primului Război Mondial. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon: Prea multe persoane continua sa privilegieze optiunea militara in pofida lectiilor istoriei

T.d. | 09.07.2014

Pe aceeași temă

Organizatia Natiunilor Unite (ONU) a comemorat, marti seara, 100 de ani de la inceputul Primului Razboi Mondial. In sunetul muzicii lui Beethoven si Ravel, in cadrul ceremoniei au fost citite scrisori ale militarilor si martorilor oculai ai Marelui Razboi, conform Mediafax.

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a amintit că "Primul Război Mondial era menit să fie ultimul dintre ultimele", înainte de a înlănţui o serie de bătălii "gravate în memoria noatră colectivă": Somme, Dardanele, Ypres, Verdun. "Prea multe persoane continuă să privilegieze opţiunea militară în pofida lecţiilor istoriei", a deplâns el.

Evenimentul a fost organizat în comun de misiunile franceză şi germană la ONU, cu participarea altor 23 de ţări.

Declanşarea primului conflict mondial "a oferit spectacolul dezolant al înfrângerii diplomaţiei", a apreciat ambasadorul german la ONU Harald Braun într-un comunicat comun franco-german. "Marea lecţie din 1914 - valabilă astăzi, chiar şi mai mult decât ieri - este că dialogul şi cooperarea trebuie să prevaleze în faţa confruntării şi izolaţionismului".

Primul Război Mondial, a subliniat omologul său francez Gérard Araud, a "demonstrat în mod tragic nevoia unei organizaţii internaţionale care să reunească toate ţările pentru a garanta pacea mondială", conducând la crearea Societăţii Naţiunilor, apoi a ONU.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22