Pe aceeași temă
În schimba s-a majorat substanțial valoarea bonusurilor acordate angajaților, cu 68% în aceeași perioadă de timp, arată o analiză efectuată de Smartree, lider de piață pentru externalizarea proceselor de HR, preluată de Ziare.com.
Atat cresterea valorii bonusurilor, cat si scaderea salariilor din primul trimestru din acest an sunt puse pe seama incertitudinii create de modificarile legislative, mai exact de trecerea contributiilor sociale obligatorii din sarcina angajatorului in sarcina angajatului.
Adoptata prin intermediul unei ordonante de urgenta, aceasta schimbare a generat neincredere in randul angajatorilor, dar si o perioada de expectativa in care nu s-au luat decizii privind modificarea veniturilor angajatilor.
In luna martie, insa, odata cu obligativitatea transmiterii in REVISAL a oricarei modificari a salariului de baza brut, a indemnizatiilor, a sporurilor, precum si a altor elemente de calcul salarial, salariile s-au stabilizat, inregistrand acelasi nivel mediu cu cel aferent lunii martie 2017, arata Smartree.
In acelasi context, pentru a compensa scaderile salariale cauzate de ordonanta de urgenta, companiile au acordat angajatilor in primul trimestru al acestui an bonusuri si beneficii extra-salariale mai mari cu 68% fata de media din aceeasi perioada a anului trecut.
Este de departe cea mai mare valoare inregistrata pentru acest indicator la inceput de an, marjele de crestere situandu-se in anii precedenti intre 6% si 23%.
"Aceste valori reprezinta efectele schimbarilor legislative ce au avut loc la inceputul anului. Mai exact, chiar daca salariul minim brut pe economie a crescut de la 1.450 lei la 1.900 lei, aceasta crestere nu a determinat majorarea veniturilor nete in aceeasi masura, asa cum a fost cazul anul trecut si cum ar fi fost de asteptat.
Dimpotriva, salariile au suferit o diminuare semnificativa in primele doua luni ale anului, scadere nemaiintalnita in cursul ultimilor 2-3 ani", a declarat Adrian Stanciu, CEO Smartree.
In ceea ce priveste angajarile, in primul trimestru din 2018 comparativ cu perioada similara a anului trecut acestea au continuat trendul ascendent, procentul de crestere fiind de 11%.
Pe ramuri de activitate, cele mai mari cresteri ale numarului de angajari au fost inregistrate in constructii, logistica, productie, serviciile financiare, companii de tehnologie si infrastructura IT sau servicii digitale.
In perioada ianuarie - martie 2018, angajatii romani si-au luat mai multe zile de concediu comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, in contextul in care vacanta intersemestriala de iarna a elevilor se contureaza de la an la an ca un reper pe harta zilelor libere.
Astfel, numarul zilelor de concediu de odihna a evoluat in primul trimestru cu 4% fata de perioada similara din 2017, in timp ce numarul zilelor de concediu medical luate de angajati a crescut cu 13%. Aceste cresteri ale numarului de zile de concediu au determinat si o evolutie pozitiva a indicelui "Bunastarea Angajatilor", cu 28%.
"Revolutia fiscala" zace de aproape 5 luni in Parlament, fara ca alesilor Puterii sa le pese ca acest lucru prelungeste starea de incertitudine pentru mediul de afaceri.
Proiectul de lege privind adoptarea OUG 79/2017 a fost aprobat de Senat pe 4 decembrie 2017. Trei zile mai tarziu, a ajuns la Camera Deputatilor, for decizional, iar pe 14 decembrie, Comisia de Buget ar fi trebuit sa prezinte un raport pe care deputatii urmau sa-l voteze in plen. Cu toate astea, raportul nu a ajuns pe ordinea de zi a Comisiei nici pana in ziua de azi.