Pe aceeași temă
MApN arată că, la data analizării în comisia de selecţie, Oprea nu avea întocmită o astfel de apreciere de serviciu, precizând însă că, la acordarea gradului, au fost respectate reglementările aplicabile în anul 2001, conform News.ro..
Ministerul Apărării Naţionale anunţă, luni, că decizia de acordare a gradului de general de brigadă colonelului Gabriel Oprea s-a făcut cu respectarea reglementărilor în materie din 2001 şi a procedurilor interne ale ministerului.
Comisia care analizat îndeplinirea condiţiilor legale pentru acordarea gradului de general de brigadă colonelului Gabriel Oprea a constatat că au fost îndeplinite două din cele trei condiţii prevăzute la articolul 1081 din Statutul cadrelor militare, cele privind funcţia avută şi studiile absolvite, arată MApN.
"În ceea ce priveşte îndeplinirea celei de-a treia condiţii din acelaşi articol, cea referitoare la aprecierea cu cel puţin calificativul «Foarte bun» în ultimul an de activitate, comisia a constatat că, de la data rechemării în activitate, 15 februarie 2001, la data analizării în comisia de selecţie, ofiţerul nu avea întocmită o astfel de apreciere de serviciu, aceasta fiindu-i întocmită la data de 24.01.2002, în conformitate cu prevederile legale în vigoare la acea dată", potrivit MApN.
Reprezentanţii Ministerului Apărării arată că Statutul cadrelor militare nu precizează dacă sintagma "calificativul «Foarte bun» în ultimul an de activitate” se referă strict la activitatea din anul precedent anului înaintării în grad sau dintr-un ultim an de activitate, indiferent care ar fi acesta.
"În anul 2000, domnul Gabriel Oprea avea calitatea de cadru militar în rezervă şi nu i s-a întocmit o apreciere de serviciu, ultima apreciere a sa în calitatea de militar activ datând din anul 1992, când a fost apreciat cu calificativul «Foarte bun». Totodată, comisia a constatat că legiuitorul nu a precizat în Statutul cadrelor militare dacă sintagma “calificativul «Foarte bun» în ultimul an de activitate” se referă strict la activitatea din anul precedent anului înaintării în grad sau dintr-un ultim an de activitate, indiferent care ar fi acesta", precizează MApN.
Comisia de selecţie a MApN pentru funcţiile de general/amiral a hotărât, în data de 8 noiembrie 2001, să se supună aprobării ministrului nominalizarea a 17 colonei/comandori, cărora să li se acorde gradul de general de brigadă/similar, potrivit Ministerului Apărării.
"Din referatul de aprobare, semnat de ministrul Apărării Naţionale, rezultă acordul Colegiului MApN pentru toţi cei 17 ofiţeri propuşi. Acesta a fost transmis Preşedintelui României printr-o scrisoare din 14 noiembrie 2001", mai arată MApN, care aminteşte că, în 29 noiembrie 2001, preşedintele României a emis un decret prin care, alături de alţi 16 ofiţeri, i s-a acordat gradul de general de brigadă şi colonelului Gabriel Oprea.
Comisia care a verificat modul în care Gabriel Oprea a fost înaintat la gradul de general de brigadă a fost constituită la începutul lunii octombrie.
“Ca urmare a sesizărilor şi solicitărilor de informaţii venite din partea jurnaliştilor privitoare la îndeplinirea condiţiilor legale pentru înaintarea de la gradul de colonel la cel de general de brigadă a generalului (r.) Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale a dispus constituirea, la nivelul MApN, a unei comisii care să analizeze aspectele semnalate. Rezultatele acestei analize vor fi comunicate cu promptitudine către mass-media şi opinia publică”, a anunţat, în 4 octombrie, Ministerul Apărării.
Gabriel Oprea este general cu patru stele în rezervă din octombrie 2009, când a fost înaintat în grad prin decret al preşedintelui Traian Băsescu. Anterior, în 1 decembrie 2008, Oprea fusese înaintat în gradul de general-locotenent în rezervă.
Gabriel Oprea a absolvit în 1983 cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri Activi din Sibiu, cu diplomă şi gradul de locotenent. În 1990 şi-a luat licenţa în drept la Universitatea din Bucureşti, în 1997 a absolvit cursurile postuniversitare ale Colegiului Naţional de Apărare, iar în anul 2000 şi-a susţinut lucrarea de doctorat în domeniul Procedurii Penale sub coordonarea profesorului universitar doctor Ion Neagu.
După absolvirea Şcolii Militare de Ofiţeri, la arma Intendenţă, specialitate Logistică, în urma căreia a obţinut gradul de locotenent, Gabriel Oprea a activat până în 1990 ca ofiţer de intendenţă şi apoi ca ofiţer consilier juridic cu grad de căpitan, fiind activat în 2001 drept colonel de Justiţie.
În decembrie 2001 a fost promovat la gradul de general maior activ de justiţie militară. În 2003 a primit a doua stea la gradul de general, în urma activităţii desfăşurate la Rezervele Statului într-o funcţie de general cu trei stele.
După ce a fost trecut în rezervă, a primit a treia stea la 1 decembrie 2008, iar din octombrie 2009 este general cu patru stele.