Oprea, audiat la Parchet, după plângerea făcută de fostul secretar general în MAI, Mihai Șova

Dora Vulcan | 23.08.2018

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea s-a prezentat joi la Parchetul General, pentru a fi audiat într-un dosar deschis ca urmare a unei plângeri depuse de Mihai Şova, fost secretar general adjunct în MAI.

Pe aceeași temă

 

 

 La intrarea în sediul Parchetului General, Gabriel Oprea a spus ca a fost chemat martor într-un dosar, iar avocatul acestuia a precizat că este o cauză legată de o plângere depusă de Mihai Şova, fost secretar general în MAI, transmite Agerpres.

 

 

Background

 

În martie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca Parchetul General să redeschidă o anchetă care îl vizează pe Gabriel Oprea, după ce judecătorii au admis o plângere formulată pe numele fostului vicepremier pentru abuz în serviciu, instigare la fals intelectual şi instigare la abuz în serviciu.

 

Plângerea a fost depusă în instanţă de Mihai Şova, fost secretar general adjunct în MAI, care a reclamat implicarea lui Gabriel Oprea în emiterea unui raport al Departamentului de Informaţie şi Protecţie Internă şi a unei decizii a Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor - Secrete de Stat, în baza cărora Mihai Şova a fost eliberat din funcţie în ianuarie 2015.

 

Judecătorii au decis atunci ca procurorii să redeschidă ancheta şi să îl audieze pe Gabriel Oprea.

 

"Admite plângerea formulată de petentul Şova Mihai împotriva ordonanţei nr. 539/P/2016 din data de 22 septembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, menţinută prin ordonanţa nr.178/II/2/2017 din 14 decembrie 2017. Desfiinţează ordonanţa atacată şi trimite cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică pentru completarea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, instigare la fals intelectual şi instigare la abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal, art. 47 rap. la art. 321 Cod penal, art. 47 Cod penal raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal. Procurorul trebuie să efectueze o anchetă efectivă care să presupună verificarea aspectelor învederate de către petentul Şova Mihai în legătură cu presupusa implicare a intimatului Oprea Gabriel în emiterea raportului Departamentului de Informaţie şi Protecţie Internă nr. 0001180041/15.01.2015 şi a deciziei nr. S/440/15.01.2015 a Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor - Secrete de Stat, acte care au stat la baza redactării adresei nr. 6504/15.01.2015, fapt ce presupune: audierea intimatului Oprea Gabriel; audierea persoanelor care au emis raportul nr. 0001180041/15.01.2015, respectiv dacă acesta a fost întocmit ca urmare a ordinelor intimatului Oprea Gabriel; adresă la DNA pentru comunicarea calităţii petentului Şova Mihai în dosarul nr. 632/P/2015 şi stadiul procesual al cauzei", se arăta în decizia instanţei.

 

Pe 16 ianuarie 2015, comisarul-şef de poliţie Mihai Şova a fost eliberat din funcţia de secretar general adjunct al Ministerului Afacerilor Interne, la propunerea lui Gabriel Oprea, viceprim-ministru pentru securitate naţională şi ministru al MAI la acea vreme.

 

Decizia a fost luată după ce Mihai Şova a fost pus sub urmărire penală de DNA, alături de Ingrid Mocanu, consiliera lui Gabriel Oprea, pentru folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

 

Potrivit DNA, Ingrid Mocanu, în calitate de consilier al ministrului Afacerilor Interne, i-a permis accesul lui Mihai Şova la documente care conţineau informaţii nedestinate publicităţii şi la care acesta nu avea acces, conform atribuţiilor de serviciu, pe care cei doi ulterior le-au fotocopiat în scopul obţinerii unor foloase necuvenite.

 

De asemenea, Ingrid Mocanu i-a facilitat accesul lui Mihai Şova la documente confidenţiale emise de către Direcţia Naţională Anticorupţie, care priveau două dosare penale aflate în curs de instrumentare.

 

foto: captură Digi 24

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22