Oprea spune raspicat: Sustin nominalizarea lui Ungureanu la SIE

M. B. | 24.06.2015

Pe aceeași temă

Președintele UNPR, premierul interimar Gabriel Oprea, a declarat tranșant miercuri seară că susține propunerea președintelui Klaus Iohannis cu privire la numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcția de șef al SIE.

 

"Îl cunosc pe domnul Ungureanu, am lucrat cu dumnealui. (...) Strategic, în desemnarea șefului SIE îl susțin pe șeful statului cu privire la numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu", a precizat Gabriel Oprea, la Antena 3.

 

Generalul crede că evitarea unei crize este posibilă, dacă Ponta și Iohannis “se așează la masă”: “În contextul acesta (internațional – n. red.), sper că oamenii de stat, mă refer la prim-ministrul Victor Ponta, la domnul președinte Iohannis și la ceilalți actori politici, de aici trebuie să plecăm, cred că ar trebui în primul rând să se așeze la masă, interesul strategic al României este apărarea securității. Dacă intrăm într-o criză politică, poate chiar bazată pe orgolii, riscăm să degenerăm și să slăbim securitatea națională a României și a Europei", a spus Gabriel Oprea la Antena 3.

 

În ceea ce privește guvernarea, liderul UNPR îl susține în totalitate pe Victor Ponta, însă, în ceea ce privește securitatea națională, îl sprijină total pe președintele Klaus Iohannis.

Oprea, premier interimar, a declarat ca l-a informat pe Victor Ponta ca va sustine nominalizarea lui Mihai Razvan Ungureanu la sefia SIE. Intrebat cum a reactionat primul ministru, Gabriel Oprea, care i-a cerut lui Mihai Gadea sa nu i se adreseze cu termenul de premier interimar, ci de general, a raspuns ca Ponta are incredere in el si stie ca nu il va trada.

Gabriel Oprea nu crede ca Victor Ponta va mai absenta mult timp din fruntea guvernului, ca isi va rezolva problemele in justitie si va fi prim ministru cel putin pana in 2016.

 

"Merg total cu Victor Ponta, președinte PSD și prim-ministru, la guvernare. Pe de altă parte, în acest context de securitate, (...) când aliații noștri sunt aici să ne sprijine, ce trebuia să facem, să nu votăm strategia de apărare a României? Ce mesaj dădeam? (...) Este o strategie modernă, demnă de un stat NATO, Victor Ponta a sprijinit această strategie de apărare. În probleme de securitate națională, mai ales în acest context de securitate complicată, este normal să mergem pe competențele președintelui României și să îl sprijinim și asta am să fac", a subliniat prim-ministrul interimar.

 

 

PUBLICITATE
Oprea, premier interimar, a declarat ca l-a informat pe Victor Ponta ca va sustine nominalizarea lui Mihai Razvan Ungureanu la sefia SIE. Intrebat cum a reactionat primul ministru, Gabriel Oprea, care i-a cerut lui Mihai Gadea sa nu i se adreseze cu termenul de premier interimar, ci de general, a raspuns ca Ponta are incredere in el si stie ca nu il va trada.
Gabriel Oprea nu crede ca Victor Ponta va mai absenta mult timp din fruntea guvernului, ca isi va rezolva problemele in justitie si va fi prim ministru cel putin pana in 2016.


Cele mai importante declaratii ale premierului interimar Gabriel Oprea (In paranteza, intrebarile moderatorului)- sursa Hotnews.ro

(In deschiderea emisiunii, Mihai Gadea i se adreseaza cu termenul de premier interimar si il intreaba ce a discutat cu presedintele Klaus Iohannis)
 

  • V-as ruga sa imi spuneti domnule general, prim ministru este Victor Ponta, chiar nu vreau sa creez confuzie, este conjunctural
  • Aceasta perioada, cat va fi, vreau sa fie o perioada tehnica
  • Sa ne facem datoria, Romania sa fie guvernata exact ca si cum primul ministru Ponta ar fi prezent
  • Sa ne miscam putin mai repede, briefing imediat dupa sedinta de guvern
  • Sedinta de guvern a durat azi 30 de minute
  • Vreau in aceasta perioada mai putina politica si il astept pe premierul Ponta sa revina la guvern
  • As vrea s a gandim strategic, in acest context complicat de securitate, cu ce se intampla la granita de est
  • E important pentru securitatea Romaniei, a UE, intarirea securitatii nationale a Romaniei, care apara peste 1100 de km din granita UE
  • Nu trebuie sa intram intr-o criza politica care ne-ar crea mari probleme de securitate nationala
  • Romania e un stat sigur care cert genereaza securitate si stabilitate
  • Sper ca barbatii de stat, premierul Ponta, presedintele Iohannis, ar trebui in primul rand sa se aseze la masa
  • Interesul strategic al Romaniei e asigurarea stabilitatii
  • (In cazul unei crize, daca veti avea de ales, cu cine veti merrge, cu Ponta sau cu Iohannis?) Cu Romania, dl Gadea. Proiectul politic UNPR a adus stabilitate politica si economica Romaniei
  • Ne-am respectat cuvantul dat in fiecare guvernare. Merg total cu Victor Ponta partener la guvernare, Ponta presedintele PSD si premierul Romaniei
  • Strategia de aparare a Romaniei e una moderna, demna de un stat NATO. Chiar Ponta a spus ca sprijina aceasta strategie
  • Merg total cu Victor Ponta si nimeni nu va putea schimba decizia mea si a UNPR legata de aceasta guvernare
  • Pe de alta parte, in acest context strategic, e normal sa merg pe competentele presedintelui si asa o sa fac

Despre nominalizarea lui M.R. Ungureanu la SIE

  • Nu as vrea sa fac politica, strategic nu as vrea sa discut nici persoana, am lucrat cu dl Ungureanu
  • As vrea sa discut pur strategic. Nici nu am stiut, am aflat si eu pe urma, am anuntat sec, ca principiu de baza, in probleme de securitate, il sprijin pe seful statului, si asta o sa fac
  • Eu am spus ce o sa fac eu, si vreau sa stiti ca l-am anuntat si pe Victor Ponta
  • (Cum a reactionat?) Victor Ponta are incredere in mine, stie ca nu o sa il tradez. Pe de alta parte, am anuntat ca il sprijin pe presedintele Iohannis in probleme de securitate, si asta o sa fac

Despre criza din Ucraina, Rusia si scutul antiracheta

  • (Care este pericolul ca Rusia sa provoace state membre NATO?) Ma lasati sa spun cateva cuvinte ca geneza. Romania a facut un salt extraordinar in ultimii 25 de ani, ne-am castigat gradele pe campul de lupta
  • Romania si-a castigat respectul. Cand faci parte din cea mai puternica coalitie din lume, cand ai garantii de securitate, avem cele mai mari garantii de securitate
  • In Ucraina, ati vazut ce inseamna razboiul hibrid, nu e nici membra a UE nici a NATO
  • Romania e o tara sigura, e respectata, suntem un fel de mica poarta, suntem un exemplu
  • Dincolo de asta, sunt scenarii, dezinformari, lucruri care tin de arta razboiului, pornind de la Sun Tzi, de acum 5.000 de ani
  • (Se vor face incorporari, se cheama rezervistii?) Romania a devenit un nod foarte important al aliantei NATO. Faptul ca avand o armata profesionista ca Romania, respectata, mai ales trupele speciale, militarii romani sunt foarte buni, nu e nimic special in momentul de fata, nu se face nicio incorporare
  • E planul obisnuit, an de an se pregatesc rezervistii
  • Avand in vedere contextul, trebuie sa te pregatesti
  • Chiar am discutat sa mai cumparat o escadrila de avioane F 16

Despre trupele si echipamentele militare americane din Romania

  • Inseamna siguranta si securitate, pregatire militara, incurajare si descurajare
  • Romanii sunt in siguranta, Romania e o tara sigura
  • (Credeti ca Vladimir Putin blufeaza?) Cand faci parte dintr-o coalitie, ai aliati dar si potentiali inamici
  • Faptul ca avem si scutul antiracheta inseamna cele mai mari garantii de securitate pentru Romania

Despre interimat

  • Eu as vrea si maine sa vina premierul Ponta. In aceasta perioada vreau sa imi fac datoria fata de Romania
  • (Despre speculatiile ca interimatul ar putea fi de mai lunga durata) Nu cred ca interimatul va fi mai lung. Era normal sa o numeasca pe Rovana Plumb, in ierarhia PSD este a doua
  • Cred ca Victor Ponta va reveni in curand, isi va rezolva problemele in justitie, eu imi doresc sa fie premier pana in 2016, e un premier tanar si are o guvernare buna
  • Eu merg total cu Victor Ponta pe linia guvernarii, Victor Ponta presedintele PSD si premierul tarii
  • (Ce se intampla daca se retrage Victor Ponta?) Nu as vrea sa fac speculatii, nu e cazul
  • Sunt militar, stiti cat conteaza intr-o armata starea de spirit?
  • Eu vreau sa avem o stare de spirit buna in aceasta mica armata a guvernului, il astept pe Victor Ponta la treaba

Despre lupta anticoruptie

  • De regula oamenii simpli doresc sa fie respectata legea
  • As vrea sa guvernam cat mai bine. Stiti cum vad interesul national? Sa intarim statul, inclusiv justitia, si mai multa bunastare
  • Omul simplu vrea justitie si dreptate. Normal ca lupta anticoruptie creeaza tot felul de stari de spirit. Eu cred in lege si dreptate

Despre patrunderea in Romania a capitalului rusesc

  • Normal ca sunt preocupari, institutiile statului monitorizeaza toate aceste lucruri
  • In momentul de fata, acolo unde exista spionaj exista si contraspionaj
  • Institutiile statului, serviciile de informatii, politia de frontiera, lucreaza interoperativ in asa fel incat sa fie asigurata securitatea nationala a Romaniei

Despre UNPR, impozitarea marilor averi, votul de la 16 ani si serviciul militar

  • Acum doi ani ne-au lipsit doua voturi la taxarea marilor averi. E vorba de solidaritate si camaraderie
  • In 3-5 ani de zile, cei care au mai mult sa dea mai mult, s-ar strange 3-4 miliarde de euro pentru sanatate
  • Eu sunt convins, avem si un protocol cu PSD, am conditionat primul guvern, de sprijin pentru taxarea marilor averi
  • Avem si primul loc de munca, statul sprijina companiile care angajeaza tineri
  • Sunt zeci de mii de tineri care vor sa faca armata. Statul roman trebuie sa recompenseze acest patriotism prin scutiri de impozite si altele
  • Cine doreste securitate, stabilitate, sa vina la acest proiect politic
  • Vreau sa aduc stabilitate, seriozitate, a putem lucra si cu dl presedinte Iohannis, e ales de popor, si cu premierul Ponta, sa ne asezam la masa
  • Romanii vor securitate si stabilitate
  • Guvernul merge bine
  • (Presedintele cere demisia guvernului, daca merge bine, de ce sa plece guvernul?) Eu nu cred ca trebuie sa plece guvernul, Dl Ponta, daca are o problema in justitie, s-a prezentat la parchet, se va prezenta in continuare, este un bun prim ministru

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22