Pe aceeași temă
La conferința de presă de vineri, premierul Orban a comis-o când a vrut să parafrazeze un citat celebru, spunând că îi sunt „dragi” constructorii români, dar „mult mai dragă îi este construcţia de autostrăzi”
„Prieten mi-e Platon dar mai prieten mi-e adevărul”, este afirmaţia lui Aristotel pe care premierul Ludovic Orban a vrut să o invoce, dar care i-a ieșit pe dos, relatează News.ro
„Platon parcă avea o vorbă: mi-e drag Aristotel, dar mai drag îmi e adevărul. Îmi sunt dragi constructorii români, dar mult mai dragă îmi este construcţia de autostrăzi. Din punctul meu de vedere nu există constructori serioşi şi constructori neserioşi, indiferent că ei sunt români sau sunt din altă ţară”, a afirmat premierul, vineri, la Oradea, unde a semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru finalizarea Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea.
El a precizat că există constructori români care au dovedit că au capacitatea de a realiza autostrăzi şi constructori autohtoni care au obţinut contracte fără a le onora, acelaşi fiind cazul şi în ceea ce priveşte situaţia constructorilor străini care au semnat în România contracte pentru realizarea de autostrăzi.
„Sunt patru, maxim cinci companii străine care într-adevăr au tratat serios România şi şi-au respectat condiţiile contractuale. În rest, foarte mulţi au venit cu un laptop, au profitat de experienţa din alte ţări pe care au avut-o, au câştigat licitaţii în calitate de antreprenor general după care au contractat toate lucrările în majoritate către companii româneşti la nişte preţuri în care le-au asigurat o profitabilitate minimă companiilor româneşti, subcontractorilor, şi nici măcar, multe dintre ele, nu au plătit la timp”, a susţinut Ludovic Orban.
El a adăugat că Guvernul doreşte să asigure „condiţii egale, un tratament egal” companiilor care participă la licitaţie, tratament despre care a spus că nu a existat.
Orban a mai afirmat că România ar trebui să aplice modelul folosit de Polonia, care achită facturile către antreprenorul general doar cu condiţia ca aceasta să plătească subcontractorii.
„Pentru că altfel, până la urmă, distrugi proiectele pentru că dacă firmele care lucrează cu antreprenorul general nu sunt plătite, ele nu mai au capacitatea de a face lucrarea şi de-aia mor lucrările, pentru că dau faliment constructorii mai mici care sunt trataţi incorect de antreprenorii generali”, a adăugat Orban.
Şeful Guvernului a susţinut, de asemenea, că trebuie evaluate, la licitaţii, portofoliul de lucrări în România, dar şi capacitatea de a executa lucrări în România.
„Dacă vine o firmă chineză şi îmi spune că are utilajele în vapor, în portul nu ştiu care, nu înseamnă că are utilaje în România. Dacă spune că are 30 de ingineri la el în ţară nu înseamnă că are inginerii respectivi şi capacitatea să deruleze proiecte, nu mai vorbesc de mână de lucru şi de alte condiţii care trebuie îndeplinite de companii pentru a putea duce la bun sfârşit un proiect complex, cum este un proiect de infrastructură”, a explicat primul ministru.
El a acuzat că în perioada guvernării PSD s-a realizat „nişte licitaţii caraghioase, în care au fost selectaţi nişte constructori veniţi de nicăieri, care era clar că nu au această capacitate”, pentru realizarea acestor tronsoane.