Orban: Decizia colegilor mei, profund neconstituțională. Sesizarea la CCR nu poate opri moțiunea

Redactia | 09.09.2021

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, că decizia de a amâna votul pe moțiunea de cenzură până când CCR se va pronunța pe sesizarea depusă de tabăra Cîțu este ”profund neconstituțională”.

Pe aceeași temă

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, că decizia de a amâna votul pe moțiunea de cenzură până când CCR se va pronunța pe sesizarea depusă de tabăra Cîțu este ”profund neconstituțională”. El susține că invocarea conflictului de natură constituțională nu poate să oprească moțiunea de cenzură și a invocat o decizie a Curții Constituționale pronunțate în 2020 pe vremea când era premier.

Liderul PNL a mai spus că ”PSD nu se mai poate prezenta în ochii cetățenilor ca un partid de opoziție”

”Nu am votat această propunere. Această propunere și decizie luată de BPR este profund neconstituțională. Colegii să-și aducă aminte anul 2020, invocarea declanșării conflictului juridic de natură constituțională nu poate să oprească moțiunea de cenzură. Ca premier al PNL, în august 2020, când PSD a inițiat moțiune de cenzură împotriva cabinetului pe care îl conduceam, eu însumi am invocat un conflict juridic de natură constituțională. În cuprinsul deciziei CCR a spus foarte clar că Parlamentul a procedat corect în derularea procedurii moțiunii de cenzură”, a declarat Ludovic Orban.

Votarea moțiunii de cenzură este amânată până când se pronunță Curtea Constituțională pe sesizarea depusă de Guvern, au decis, joi, Birourile permanente reunite, cu voturile PSD, PNL și UDMR.

Declarații făcute de Ludovic Orban după decizia Birourilor Reunite Permenente (BRP):

  • Nu îi înțeleg pe colegii care au votat azi, cum au putut vota așa în lumina deciziilor CCR. Cu atât mai mult cu cât există o altă decizie a CCR cu referire la termenul constiutțional: după 3 zile de la citire.

  • În această decizie a CCR se spune că Parlamentul trebuie să dea dovadă de celeritate și nu poate apela la procrastinare. Sunt profund afectat de faptul că, deși noi în convocarea plenului reunit făcută împreună cu președintele Senatului am făcut o informare în care orice membru al BPR ar fi putut citi deciziile CCR, cei care au votat azi amânarea la calendele grecești au făcut-o pe proprie răspundere, având toate informațiile puse la dispoziție.

  • Eu, ca președinte al Camerei Deputaților, le-am pus la dispoziție toate informațiile. Răspunderea le revine individual.

  • PSD nu se mai poate prezenta în ochii cetățenilor ca un partid de opoziție. Comportamentul PSD este absurd, antidemocratic, perfid față de cetățeni pentru că poziționarea lor este foarte ciudată. PSD nu a apelat la asemenea tertipuri nici mâcar când a apărat guvernele PSD.

  • Asta arată că PSD e un adversar al statului de drept, al democrației. Toți cei care au votat au făcut-o neținând cont de jurisprudența CCR.

  • Veți sesiza CCR? La CCR se pot depune sesizări cu privire la legi, hotărâri și se pot declanșa conflicte între autorități. Or, decizia CCR nu poate face obiectul unei sesizări la CCR. Poate face obiectul unei sesizări la CCR o hotărâre a Parlamentului.

  • Veți încerca în plenul reunit impunerea unui calendar al moțiunii? Eu nu voi încerca nimic, nu pot să votez împotrva colegilor mei de partid. M-aș fi bucurat ca reprezentanții PNL să fi votat cum am votat eu.

  • Poate să fie motivul real congresul PNL? Nu cunosc motivul real, nu știu dacă istoria va afla motivul real, dar se pot face multe speculații. Eu am anunțat din februarie că voi candida după consultarea tuturor actorilor instituționali.

  • Odată cu depunerea candidaturii premierului Florin Cîțu, toată strategia mea de canmpanie nu a fost detemrinată de vreo speranță ascunsă că Florin Cîțu nu va mai fi premier la data congresului.

  • Cine și-ar fi imaginat că se va declanșa această criză? Toată strategia mea a fost de a dialoga cu colegii mei. Votul la congres nu depinde de acest factor, ci de modul în care cei 5.000 de delegați la congres vor evalua prestațiile.

  • Cred că prestațiile din ultimele săptămâni ale contracandidatului meu au crescut șansele mele la congres.

  • Eu nu voi accepta niciodată o înțelegere pe masă sau pe sub masă cu PSD. Cariera mea de 31 de ani îmi arată că nu poți face compromis cun un partid care e cauza subdezvoltării Româniai, care a făcut un rău imens României.

  • Nu vreau să cred că poziționarea de azi a PSD e dictată de discuții cu colegii mei din PNL.
    PSD care le spune alegătorilor că sunt anti-putere, dar amână votul la moțiunea de cenzură. E ceva de Kafka!

  • Voi delega atribuțiile, încă nu am decis cui. Pot să dau cu banu, aproape că nu mai contează cui deleg atribuțiile. E amuzant și trist pentru colegii mei înfierbântați care ieri decid una și azi s-au sucit cu 180 de grade. E ceva de noaptea minții. Sunt fericit că nu am participat la aceste întlniri și că nu am girat cu credibilitatea și autoritatea mea aceste chestiuni care îi discreditează.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22