Orban, despre gardul ghimpat de 4 metri inaltime pe care il vrea la granita cu Serbia: Va proteja si alte state

M. B. | 20.06.2015

Pe aceeași temă

Premierul ungar Viktor Orban nu renunță la ideea gardului de sârmă ghimpată și înalt de 4 metri care va fi ridicat de-a lungul granitei cu Serbia, și și-a justificat vineri insistența spunând că este o măsură ce protejează și alte state din spațiul Schengen unde acești refugiați încearcă să ajungă, srie MTI, preluată de Agerpres.

 

“Aparțin unei școli care spune că dacă o problemă este complicată, ea trebuie rezolvată în cel mai simplu mod cu putință. Așadar, am decis să apelăm la cea mai simplă modalitate”, a explicat el hotărârea de a ridica pe toată lungimea graniței cu Serbia (circa 175 de kilometri) un gard de sârmă ghimpată înalt de 4 metri.

 

Declarația a fost făcută la summitul Grupului de la Vișegrad (Slovacia, Cehia, Ungaria și Polonia) , unde a fost invitat și președintele francez Francois Hollande. Cele patru state sunt împotriva propunerii Comisiei Europene de a redistribui prin cote obligatorii între statele UE imigranții ilegali veniți din Africa și Orientul Mijlociu.

 

Reamintim că există o propunere a Comisiei Europene pentru ca 40.000 de imigranți din Siria și Eritreea care au ajuns pe bărci supraîncărcate în Grecia și Italia să fie redistribuiţi în alte ţări din UE, în următorii doi ani.

 

Conform datelor oficiale, de la începutul anului au ajuns în Europa aproximativ 100.000 de imigranți clandestini, dintre care 60.000 numai în Italia.

 

Circa 10 state din estul Europei, alături de Spania şi Portugalia, se opun însă formulei actuale, dorind ca redistribuirea să nu fie obligatorie.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22