Pe aceeași temă
„Nu e un scandal. Deci niște nesimțiți care-și bat joc de București de patru ani au ajuns să considere Bucureștiul moșia lor. Trotuarul, drumul, parcurile, grădinile reprezintă spațiul public și aparțin fiecărui bucureștean. Orice om vrea să se plimbe, să facă o declarație are acest drept. Nenorociții care-și bat joc de București, toți haidamacii lui Firea și Pandele nu-i permit candidatului nostru la primărie nici măcar să facă o declarație în spațiul public”, a declarat Ludovic Orban.
El a mai spus că a fost „un comportament golănesc” care îi descalifică și le-a solicitat public social-democraților din Capitală să nu se mai poarte în acest fel.
Joi, în timp ce candidatul susținut de PNL și USR, Nicușor Dan, a început să vorbească la o conferință ținută pe spațiul public, șoferii camioanelor firmei de salubritate din Sectorul 5, inscripționate cu inițialele primarului Daniel Florea, au început să claxoneze.