Orban despre Tudose-premier: dacă nu e bun la Economie, de ce e bun ca prim-ministru?

Dora Vulcan | 26.06.2017

Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat că PNL nu susține propunerea PSD pentru funcția de premier, în persoana lui Mihai Tudose, fost ministru în guvernul demis Grindeanu, cu zero măsuri îndeplinite.

Pe aceeași temă

 

 

 

 "Eu am rămas nedumerit în urma acestei nominalizări pentru că am văzut raportul prezentat de Dragnea cu zero măsuri realizate, două măsuri realizate parțial și, dacă nu mă înșel, 17 măsuri din programul de guvernare nerealizate. Adică, dacă un pesedist nu e bun la Ministerul Economiei, nu înțeleg de ce ar fi bun în funcția de premier. Mi-aduc aminte că m-am întâlnit față în față cu Mihai Tudose în comuna Viziru, în alegeri, unde îl aștepta pe domnul Dragnea și, din fericire, în comuna Viziru i-am bătut pe pesediști, așa că prezența mea a avut efecte mai benefice decât prezența domnului Tudose și a domnului Dragnea", a susținut liderul liberalilor, după ședința Biroului Politic Național al PNL, citat de Agerpres.

 

 

 

 

foto Agerpres - Mihai Poziumschi

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22