Pe aceeași temă
În același timp, prim-ministrul i-a îndemnat pe toți românii să voteze pentru că orice vot contează.
„Am votat pentru o Românie în care fiecare român să ducă o viața normală, fireacă. Am votat pentru o Românie care să se dezvolte, în care legea e lege pentru toti. O Românie care să fie casa fiecărui român, care să îi facă și pe cei din Diaspora să se intoarcă acasă. Românii să își exercite dreptul fundamental. Românii au posibilitatea de a decide în ce direcție se îndreptă țara. Chiar dacă unii consideră că votul conteaza puțin, eu le spun că pic cu pic se facea marea.
Nu am emoții în privința victoriei candidatulului pe care il sustin, ci in privinta scorului, să fie unul cât mai mare", a spus Orban, care a votat, duminică de dimineață, la o secție de vot din Doborești, Ilfov.
Premierul a spus că după vot se va duce la MAI și MAE pentru a discuta modul de organizare a votului.
„Voi merge la sediul MAI unde voi evalua situația cu tot comitetul care va coordona organizarea alegerilor. Apoi la MAE. Si după mă voi duce la PNL. E un vot spectaculos votul în Diaspora. Mă bucur că românii din Disapora, care si-au căutat norocul în alta pare, și-au exprimat dreptul acolo. Există o dorință mare de a se întoarce acasă. Mizez pe o prezență mai mare în turul 2 decât 1”, a mai spus Orban.