Orban nu renunță la moțiunea de cenzură. PNL începe negocierile cu toate partidele parlamentare

Dora Vulcan | 02.09.2019

PNL va duce în următoarele două săptămâni negocieri cu toate grupurile parlamentare pentru susținerea moțiunii de cenzură împotriva guvernului Dăncilă.

Pe aceeași temă

”Am anunțat că vor începe negocierile odată cu debutul sesiunii parlamentare. Am stabilit un calendar de întâlniri în următoarele două săptămâni cu toți liderii grupurilor din Parlament. Textul moțiunii de cenzură e elaborat de PNL, el va fi obiectul negocierii cu toate grupurile. E vorba de 6 alte grupuri parlamentare”, a declarat Ludovic Orban la finalul ședinței forului de conducere al PNL.

El a explicat că moțiunea nu poate fi depusă fără ca aceasta să aibă șansa să treacă.

”Eu nu pun condiții. Orice lună în care guvernul Dăncilă rămâne la putere creează riscuri și vulnerabilități pentru România (…) Vom depune moțiunea exact când vom considera că există șanse certe ca ea să treacă. Nu putem risca să depunem o moțiune care să nu treacă, avem dreptul la o singură moțiune pe sesiunea parlamentară”, a mai spus liderul PNL.

Orban a evitat să răspundă propunerii alianței USR-PLUS privind realizarea unui acord politic al tuturor partidelor parlamentare pentru declanșarea alegerilor anticipate imediat după alegerile prezidențiale, dar a spus că va avea discuții cu cele două partide pentru a înțelege mai bine în ce constă propunerea lor.

El a spus că prioritară pentru PNL este, în afară de moțiunea de cenzură, introducerea în dezbatere parlamentară a proiectului de revizuire a Constituției și susținerea Laurei Codruța Kovesi pentru șefia Parchetului European.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22