Orban: Vom menține terasele închise. De mâine avem toate pârghiile pentru a aplica legea

Redactia | 17.05.2020

Premierul Ludovic Orban a anunţat că a decis să pună în aplicare prin hotărâre de guvern prevederile Legii 55 cu privire la starea de alertă, care a fost adoptată de Parlament săptămâna trecută.

Pe aceeași temă

Anunțul a fost făcut duminică, după o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, convocată la sediul MAI.

„Hotărârea de Guvern, conform legii, este actul normativ prin care am decis să instituim starea de alertă, odată cu intrarea în vigoare a legii. Şi pe cele trei zile în care nu a fost în vigoare legea, în baza Ordonanţei 21, am instituit starea de alertă. Decizia pe care am luat-o este aceea ca, odată cu intrarea în vigoare a legii, să instituim starea de alertă prin hotărâre de guvern, în condiţiile prevederilor legale care au fost stabilite de Parlament. Hotărârea de guvern, evident, va cuprinde tot ceea ce prevede legea, planul de măsuri cu cele trei anexe, şi odată cu adoptarea hotărârii de guvern, practic rămânem în stare de alertă, o stare de alertă în care, de data asta, avem la dispoziţie toate mijloacele necesare pentru a impune respectarea legii”, a declarat Ludovic Orban.

„Am luat decizia de convoca Comitetul Naţional pentru Situtaţii de Urgenţă (luni - n.r.) la 7:30 dimineaţa şi de a convoca şedinţa de guvern la ora 8:00. Şedinţa CNSU şi şedinţa de Guvern sunt necesare pentru a derula toate procedurile stabilite în Legea 55 pentru instituirea procedurii stării de alertă în baza legii”, a mai precizat premierul.

Premierul a menţionat că luni va convoca toate instituţiile cu atribuţii de control și că acestea vor fi pe teren pentru a impune aplicarea legii.

„Tot mâine voi convoca, după audierea mea de la Parlament, toate instituţiile care au atribuţii de control şi care au abilitarea legală de a dispune măsurile pentru respectarea regulilor stabilite prin lege şi prin hotărâre de guvern în cadrul stării de alertă. Toate instituţiile de control implicate vor fi pe teren şi vor impune aplicarea legii. Vom apela la toate pârghiile pe care le avem la dispoziţie pentru a ne asigura că instituţiile publice, agenţii economici, cetăţenii respectă regulile pe care le-am impus şi vom lua toate măsurile pentru a apăra sănătatea şi viaţa oamenilor. Odată cu instituirea stării de alertă în baza legii, practic avem toate prevederile constituţionale necesare pentru a utiliza toate instrumentele legale pentru a ne asigura de această respectare a legii”, a afirmat premierul, citat de Digi 24.

Premierul Ludovic Orban și ministrul de Interne Marcel Vela au discutat, duminică după-amiază, în cadrul unei ședințe la sediul ministerului, despre cum va fi aplicată în continuare starea de alertă.

Orban a declarat că terasele vor rămâne închise în continuare, iar de luni autoritățile vor avea toate pârghiile la dispoziție pentru a se asigura că regulile impuse de starea de alertă vor fi respectate.

Premierul a avut o reacție nervoasă la adresa unor jurnaliști care au cerut lămuriri despre cele două zile de weekend care nu au fost acoperite de starea de alertă. Orban i-a spus unui jurnalist că pune întrebări deranjante și că legea se aplică în fiecare zi.

Ludovic Orban a transmis, de asemenea, că îi pare rău pentru infectarea medicilor care au fost în misiune în Republica Moldova, spunând că ”au făcut treabă foarte bună”.

Despre protestele din Piața Victoriei, Orban a spus că nu înțelege demersul manifestanților și că declarațiile și lozincile acestora fac parte din apanajul unor ”tematici care nu au legătură cu interesul național”.

La această ședință nu am luat măsuri, am hotărât cum procedăm odată cu intrarea în vigoare a Legii 55, de mâine.

  • Am luat decizia de a convoca dimineață Comitetul și ședință de Guvern la ora opt.

  • Ședința CNSU și de Guvern sunt necesare pentru a lua toate măsurile pentru instituirea stării de alertă.

  • Decizia pe care am luat-o este aceea că odată cu intrarea în vigoare a legii să instituim starea de alertă prin HG prin condițiile stabilite de Parlament.

  • HG va cuprinde tot ce prevede legea, planul de măsuri cu cele trei anexe.

  • Odată cu adoptarea HG rămânem în stare de alertă.

  • Avem toate mijloacele necesare pentru a impune respectarea legii.

  • Tot mâine voi convoca toate instituțiile care au atribuții de control și care au abilitarea legală de a dispune măsurile pentru respectarea regulilor stabilite prin lege și HG în starea de alertă.

  • Toate instituțiile de control vor fi pe teren și vor impune aplicarea legii.

  • Vom apela la toate pârghiile pe care le avem pentru a ne asigura că instituțiile publice, agenții economici, cetățenii respectă regulile pe care le-am impus.

  • Odată cu starea de alertă avem toate prevederile constituționale necesare pentru a ne asigura de respectarea legii.

  • Vom menține terasele închise.

  • (despre petrecerea din Parcul Herăstrău): Putem evita printr-o mobilizare a forțelor de ordine, inclusiv prin a reprezentanților autorităților locale care trebuie să se implice alături de noi. Ceea ce se întâmplă în parcuri este și responsabilitatea primăriilor. ANSVSA este în control la toate terasele care au vândut în sistem take away și au pus muzică.

  • Distanțarea fizică depinde de fiecare om în parte. Este foarte greu în locuri publice să stea echipele de ordine și să vadă în ce măsură respectă distanțarea fizică.

  • Oamenii să respecte aceste reguli de distanțare fizică și toate celelalte reguli.

  • Începând de marți, toate instituțiile implicare în asigurarea regulilor de către instituții, companii, operatori, cetățeni, vor fi pe teren și vor asigura respectarea legii.

  • (întrebat de un jurnalist dacă legea începe să se aplice de marți sau de mâine, luni): Îmi puneți niște întrebări deranjante, legea se aplică în fiecare zi!

  • (despre oamenii care vin din străinătate, dacă statul mai are control asupra modului în care aceștia respectă regulile): Nu sunteți informată corect, am dispus luarea de măsuri în care fie mijloace de transport în comun sau private au fost puse la dispoziția cetățenilor români pentru a li se asigura transportul până la domiciliu.

  • Instituirea stării de urgență este atributul președintelui. În ce ne privește pe noi, asigurăm că vom aplica toate măsurile din starea de alertă.

  • Responsabilitatea fiecărui cetățean este cea mai bună pavăză pentru răspândirea acestei epidemii.

  • Suntem în stare de alertă și vom fi în stare de alertă. Avem la dispoziție pârghiile necesare, măsurile de relaxare le-am luat după o analiză foarte serioase, după evaluări a riscului epidemiologic.

  • Decizia referitoare la izolarea la domiciliu și carantinare este o decizie care a fost luată pe baza propunerilor care au fost făcute de INSP și alți specialiști în mecanisme de luare a deciziei. Noi nu ne dorim să instituim starea de carantină.

  • (despre situația de la Nădlac): O să analizez toate declarațiile prefectului de Arad, eu vă spun ce am discutat cu echipa de la ministerul de Interne.

  • Îmi pare rău pentru medicii infectați în urma vizitei în Republica Moldova, ei au făcut o treabă foarte bună și le doresc sănătate.

  • (despre protestele din Piața Victoriei): Mesajele celor din Piața Victoriei sunt mesaje pe care eu nu le înțeleg. Virusul există, reprezintă un pericol pentru viața oamenilor, faptul că sunt decese arată că există un pericol real. Practic, toate sloganurile și declarațiile fac parte din apanajul unor tematici care nu au de-a face cu interesul național.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22