OUG care permite aleșilor să opteze pentru un partid în termen de 45 de zile, PUBLICATA în Monitorul Oficial

D.g. | 02.09.2014

Pe aceeași temă

Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care se permite aleșilor locali să opteze în termen de 45 de zile pentru partidul din care doresc să facă parte, fără a-și pierde funcțiile obținute în alegeri, a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial, informeaza Agerpres.

Ordonanța a fost adoptată în ședința de săptămâna trecută a Executivului.

În expunerea de motive a actului normativ se arată că legislația actuală generează disfuncționalități în sensul în care nu oferă soluții legale pentru "rupturile politice" apărute pe parcursul mandatului autorităților locale.

De asemenea, se are în vedere remedierea "efectelor negative (...) asupra continuității și stabilității activității autorităților locale", care periclitează "satisfacerea nevoilor colectivităților locale".

"Ținând cont de faptul că autoritățile administrației publice locale se confruntă cu blocaje privind îndeplinirea condițiilor legale necesare validării deciziilor care să asigure stabilitate politică ca urmare a reorganizării unor partide politice, alianțe politice sau alianțe electorale, după caz, se impune armonizarea legislației specifice acestor categorii de aleși", se mai arată în documentul publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit actului normativ, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare, "primarii, președinții consiliilor județene, consilierii locali și consilierii județeni, precum și candidații care au fost declarați supleanți își pot exprima în scris și o singură dată opțiunea cu privire la partidul politic, organizația minorității naționale din care doresc să facă parte sau să devină independenți, fără ca aleșii locali respectivi să își piardă calitatea dobândită în urma alegerilor".

Conform ordonanței, opțiunea alesului local trebuie să fie însoțită de acceptarea acestuia de către partidul sau organizația minorității naționale din care vrea să facă parte.

În termen de zece zile de la expirarea termenului prevăzut, situația centralizată a aleșilor locali va fi transmisă prefecților.

Totodată, în termenul legal de 45 de zile, candidații înscriși în liste și care nu au fost aleși sunt declarați supleanți în listele respective. În caz de vacanță a mandatelor de consilieri locali sau județeni aleși pe liste de candidați, supleanții vor ocupa locurile devenite vacante în ordinea în care sunt înscriși în liste, cu condiția confirmării în formă scrisă emise de către conducerea județeană a partidului căruia îi aparțin.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22