Pe aceeași temă
Potrivit unui ordin al şefului Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, motivat de aglomerarea spitalelor de la Adjud şi Focşani (județul Vrancea) cu pacienţi infectaţi cu COVID-19, s-a dispus transferul, vineri dimineaţă, a 50 de pacienţi cu forme uşoare sau asimptomatici la spitalele din Brăila şi Râmnicu Sărat (județul Buzău), conform News.ro.
La aflarea veştii că vor fi transferaţi, pacienţii din ambele spitale vrâncene s-au revoltat, cerând să fie lăsaţi în judeţul din care provin. Unii bolnavi au început să plângă şi le-au cerut cadrelor medicale să nu-i transfere în alte judeţe.
După mai multe ore de discuţii, în jurul prânzului, ordinul de transfer al celor 50 de pacienţi a fost anulat.
„După o analiză a situaţiei, Instituţia Prefectului Judeţului Vrancea a decis ca pacienţii să nu mai fie transferaţi, către spitalele respective fiind redirecţionaţi viitorii pacienţi care se vor încadra la categoria menţionată”, a transmis Prefectura Vrancea.
Numai că anularea ordinului nu a fost comunicată în timp util şi conducerii Spitalului Adjud, care a pregătit 16 pacienţi , i-a îmbarcat în microbuzele ISU şi i-a trimis către Spitalul din Râmnicu Sărat.
„La ora 7 mi se cerea să pregătesc 20 de pacienţi, ca la 9.40 să fie transferaţi către spitalul Brăila. Între timp, am fost sunată că nu se mai transferă la Brăila, ci la Râmnicu Sărat. În jurul orei 12.00, au plecat două salvări cu 16 pacienţi către Râmnicu Sărat. Nu m-a anunţat nimeni de niciun ordin, că a fost anulat. Pacienţii au pecat cu lacrimi în ochi, oameni veniţi la noi de trei săptămâni. Am dat curs unui ordin. Neştiind că putem să nu-i transferăm. Suntem puşi în nişte situaţii foarte ciudate”, a declarat managerul spitalului din Adjud, Monica Bercea.
Cei 16 pacienţi de la spitalul din Adjud au ajuns la Râmnicu Sărat, la acest moment nu se ştie însă clar dacă ei vor rămâne aici sau vor fi duşi din nou la Adjud, potrivit News.ro.