Pe aceeași temă
Ediţia aniversară de 20 de ani a Astra Film Festival s-a încheiat după o săptămână dedicată filmului de non-ficţiune din România şi din lume. Sute de profesionişti s-au adunat la Sibiu pentru a participa la programele speciale care au rememorat filmele realizate în România în ultimele două decenii. Conferinţe, mese rotunde, sesiuni de masterclass, proiecţii Retro 20, concerte şi expoziţii au întregit programul ediţiei din 2013.
Sâmbătă, 19 octombrie 2013, în cadrul Galei de Decernare a Premiilor au fost anunţate filmele câştigătoare ale ediţiei aniversare. Juriul format din cineaşti şi regizori de top au evaluat filmele din cele cinci secţiuni competiţionale: Cristi Puiu (RO), Gaby Babic (GER), Lesedi Oluko Moche (Africa de Sud), Pawel Kloc (POL), Hussain Currimbhoy (UK), Elena Danilko (RUS), Petr Lom (CAN), Michael Stewart (UK), Cristian Niţulescu (RO) şi Grit Lemke (GER).
Ca o premieră, în acest an juriul secţiunii competiţionale EcoCinematogrAFF a fost format din liceeni sibieni, îndrumaţi de antropologul şi profesorul Vintilă Mihăilescu.
Matthew’s Law (regia: Marc Schmidt) a câştigat Marele Premiu Astra Film. Filmul arată până unde poate merge birocraţia nemiloasă a statului protector, fiind presărat cu emoţie, sensibilitate şi o extraordinară putere de pătrundere şi mult respect pentru personajul aflat în suferinţă. Membrii juriului au afirmat că ”Imaginea, narațiunea, compoziția, fac din acest film un exemplu perfect pentru studenții de cinema prin inteligența emoțională instinctivă care l-a condus pe autor către câștigarea încrederii protagonistului său.”
Premiul Astra pentru cel mai bun documentar, competiţia International i-a revenit filmului Dancing Alone (regia: Biene Pilavci), un film curajos despre copilăria chinuită a unei tinere şi despre modul în care înfruntă demonii trecutului din familia ei.
Pentru că Şerban Oliver Tătaru ridică o problemă universal valabilă, modul în care deciziile părinţilor influenţează viitorul copiilor, filmul său Anatomy of a Departure a primit Premiul Astra pentru cel mai bun documentar, competiţia Central & Eastern Europe. Filmul este o ”poveste intimă și în același timp generală, a diasporei turcești sau a oricărei comunități de imigranți. O mărturie despre nedreptate familială, spusă cu demnitate și rafinament”, au declarat membrii juriului.
În numele primarului (regia: Anca Hirţe) a fost răsplătit cu Premiul Astra pentru cel mai bun documentar, competiţia Romania. Filmul este o analiză fără ostentaţie a relaţiei dintre oameni simpli cu autoritatea.
Premiul Astra pentru cel mai bun documentar, competiţia Student i-a revenit filmului Clinical Romance (regia: Elke Margarete Lehrenkrauss) care aduce în prim plan o întrebare global dezbătută: Poate fi reaprinsă flacăra unei relaţii imposibile? ”El adună lucruri, ea le aruncă. El e trecutul, ea e viitorul.”, Protagonistul își cheamă soția, de care s-a despărțit în urmă cu 10 ani și este încântat de mâncarea gătită de care nu a mai avut parte în singurătate. Juriul a apreciat expresia și stilul acestui film, în care se recunoaște de pe acum amprenta Autorului.
Alegerea juriului format din liceeni a fost filmul Little Land (regia: Nikos Dayandas) şi a primit Premiul Astra pentru cel mai bun documentar, competiţia EcoCinematogrAFF pentru că filmul destăinuie sensul profund al ecologiei. Într- o lume în care oamenii sunt captivi într-o cursă a dezvoltării, acumulării şi consumului, care epuizează resursele planetei, documentarul lui Nikos Dayandas exprimă alternativa unei vieţi cumpătate şi apropiate de natură. Parafrazându-l pe Milan Kundera, filmul te convinge că “Viaţa e în altă parte…”.
Imaginile răvăşitoare şi experienţa emoţionantă a convins juriul să ofere Premiul pentru imagine, competiţia Romania filmului Valea Plângerii (regia: Mihai Andrei Leaha, Iulia Hossu, Andrei Crişan). Motivația juriului: ”Imagini răvășitoare, care sublimează mărturiile oamenilor, transformându-le într-o emoționantă experiență cinematografică.”
Celebrul caz al scriitorului Tănase din perioada ceauşistă transpus cinematografic de Ionuţ Teianu în filmul Afacerea Tănase. Leapşa pe murite a fost răsplătit cu Premiul special acordat documentarului românesc. ”Un film răscolitor, care poartă un dublu mesaj emoționant. Emoționant pentru drama eroilor filmului și cea a dizidenței românești – pe care nu o cunoaștem îndeajuns - și a doua oară emoționant pentru noi, cei care am trăit acele timpuri, pe care nu trebuie să le uităm. Istoria nu trebuie uitată.”, se arată în motivația juriului.
Imaginile emoţionante care provoacă meditaţie până la transă din filmul Man Made Place (regia: Yu-Shen Su) au atras Premiul pentru imagine, competiţia Student. Filmul documentează tranziţia oraşelor, a regimurilor politice, a civilizaţiilor. ”Imagini impresionante, care provoacă meditație până la transă, documentează tranziția orașelor, a regimurilor politice, a civilizațiilor. O meditație vizuală despre om, utopie și distopie.”
Premiul de debut oferit unui regizor din România a fost acordat unei tinere de doar 16 ani, Elena Borcea pentru filmul Familia mea, pe scurt, pentru energie, prospeţime şi determinarea cu care s-a apucat de treabă. Juriul a decis sa ofere Premiul pentru cel mai bun debut ”unei persoane care ne-a impresionat prin energie, prin prospetime si prin determinarea cu care s-a hotarat sa se apuce de treaba. Documentarul sau este un prim pas timid pe care il face intr-o lume despre care deocamdata... stie prea putine lucruri.”
Trupa Szilvasi Gipsy Folk Band din Budapesta a revenit la Astra Film Festival după 13 ani pentru a încheia Gala de Decernare a Premiilor Astra Film. Filmele premiate au putut fi revăzute duminică, 20 octombrie 2013, în paralel cu ultimele proiecţii din program, Alethea, Părintele Arsenie Boca în duh şi adevăr şi Spitalul.
Astra Film Festival 2013, Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Sibiu este organizat de Astra Film – CNM ASTRA şi Fundaţia Astra Film. Cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, Centrului Naţional al Cinematografiei, Ministerul Culturii.
sursa: astrafilm.ro