Pe aceeași temă
"Cred că România, în ziua de astăzi, este unul dintre cei mai importanți parteneri ai NATO și ai siguranței euroatlantice. Nu numai că ați stabilit să investiți 2% din PIB pentru apărare, dar contribuiți și la misiunile militare din Afganistan cu trupe și la misiunea KFOR din Kosovo. De asemenea, ați pus la punct sistemele de apărare balistice împotriva rachetelor. România este implicată activ în siguranța comună", a afirmat Alli, la conferința de deschidere a AP NATO, care se desfășoară timp de patru zile la București, conform Agerpres.
El a susținut că pe flancul estic al Alianței există "tensiuni crescânde cu Rusia și siguranța în Marea Neagră este crucială nu numai pentru România, Bulgaria și alte țări care se învecinează cu Marea Neagră, dar și pentru Europa și pentru Alianța Nord-Atlantică".
"Comportamentul agresiv al Rusiei, din nefericire, în ultimul timp. Ei sunt în continuare foarte agresivi în Crimeea, în Ucraina, în Moldova, în Georgia. E important din acest motiv ca AP NATO să arate cât de devotați suntem sprijinului și efortului militar, dar nu numai militar, ci și politic pentru a face față acestor provocări. De aceea am avut sesiunea noastră de primăvară la Tbilisi în Georgia și am avut inițiative în Ucraina, Consiliul Nord-Atlantic a avut o întrunire oficială în Ucraina și astăzi ne aflăm aici, la București, pentru această sesiune importantă", a adăugat președintele AP NATO.
Alli a susținut că printre subiectele ce vor fi abordate în cadrul AP NATO de la București se numără și cooperarea dintre NATO și UE în ceea ce privește sistemul de apărare comun.
"Este o discuție foarte lungă în UE despre cum să construim un sistem de apărare comun, care nu ar fi o alternativă la NATO, ci ar merge în paralel cu acesta. Aceasta este o problemă politică pe care o vom discuta în Adunarea noastră și cred că ne vom axa cu siguranță pe sud. Știți că NATO a decis să creeze un nou centru militar la Napoli, în sud. Este o decizie politică importantă pentru NATO a asigura un centru organizatoric în sud, pentru a înțelege care sunt amenințările ce vin din est, dar care vin și din sud — criza refugiaților, terorismul, migrația", a explicat Alli.
El a adăugat că se va discuta și despre "creșterea eforturilor în Afganistan" și despre relațiile dintre NATO și Rusia, menționând, totodată, ca o "îngrijorare personală", situația din Balcanii de Vest.
"Cred că situația aici trebuie să fie stabilizată cât de curând posibil și că noi, ca NATO și UE, trebuie să facem împreună eforturile cele mai mari pentru a îmbunătăți și a accelera integrarea euroatlantică a zonelor celor mai problematice din Balcanii de Vest, pentru că și în Slovenia, Croația, Albania, Muntenegru și Serbia, Bosnia, Macedonia sunt situații foarte diferite și, din nefericire, sunt foarte dificil de contracarat", a conchis președintele AP NATO.