Papandreou a renuntat la referendum, vrea guvern de uniune naţională

Fara Autor | 04.11.2011

Pe aceeași temă

Presat de cancelariile occidentale, amenintat cu excluderea din zona euro si criticat dur de propriul partid, dar pus si in fata demisiei, seful guvernului de la Atena s-a arătat dispus, ieri, să renunţe la ideea de a supune votului popular pachetul de asistenţă financiară agreat de UE.

"Referendumul nu a fost niciodată un scop în sine", a spus, ieri, premierul grec Georgios Papandreou, cel care anunţase, luni, că "voinţa poporului grec se va impune" în chestiunea acordului încheiat la summitul european de săptămâna trecută.

Criticat dur atât în cancelariile europene, cât şi în propriul partid, Papandreou a făcut un mare pas înapoi şi a anunţat că, în locul referendumului, propune negocieri cu opoziţia conservatoare pentru adoptarea noului pachet de asistenţă financiară, scrie BBC.

"Dacă am fi avut consens nu am fi fost nevoiţi să recurgem la referendum. Dacă opoziţia doreşte să participe la negocieri, atunci suntem gata să ratificăm acordul şi să îl implementăm", a mai spus şeful guvernului de la Atena.

Potrivit cotidianului britanic "The Guardian", Georgios Papandreou nu doreşte anticipate, dar agreează ideea formării unui guvern de uniune naţională. Din noul executiv ar urma să facă parte conservatorii din Noua Democraţie, principala formaţiune de opoziţie. Este interesat de văzut ce vor face aceştia astăzi, când guvernul premierului Papandreou îşi pune mandatul în joc, cu ocazia votului de încredere din Parlament.

Ieri, doi deputaţi socialişti au anunţat că nu vor susţine Cabinetul Papandreou în forul legislativ. Prin urmare, executivul a pierdut majoritatea în parlament, având doar 150 de mandate dintr-un total de 300, chiar dacă teoretic ar putea să obţină votul de încredere, în funcţie de numărul de deputaţi care vor participa la vot.

Antonis Samaras, rivalul conservator

Antonis Samaras (60 de ani) este economist de profesie şi conduce cel mai important partid conservator elen, Noua Democraţie (ND), aflat în opoziţie din 2009. Parlamentar din partea regiunii Messenia, Samaras a fost ministru de Finanţe în 1989, apoi ministru de Externe între 1989-1990 şi din nou între 1990-1992, dar şi ministru al Culturii, în 2009.

Este cunoscut pentru o controversă pe care a creat- o în 1993, când a provocat căderea de la putere a partidului din care făcea parte. Schimbat din fun cţie pentru că susţinea fervent o linie dură în "problema macedoneană", el şi-a înfiinţat propriul partid, Primăvara Politică, de centru-dreapta.

Unul dintre parlamentarii Noi Democraţii şi-a dat demisia pentru a se înscrie în partidul lui Samaras, iar ND a pierdut majoritatea în Legislativ. Deşi a obţinut rezultate destul de bune în alegerile din 1994, în anul 2000 Primăvara Politică nu a mai intrat în Parlament şi liderul acestuia a revenit în Noua Democraţie în 2004.

După ce a fost europarlamentar, a fost numit ministru al Culturii. Când partidul a pierdut , însă, alegerile, în 2009, preşedintele de atunci al formaţiunii, Kostas Karamanlis, a demisionat din funcţie.

Samaras a fost ales la conducerea Noii Democraţii, după o aprigă dispută internă, la sfârşitul lui 2009. Cu toate că este în opoziţie, el şi premierul Georgios Papandreou sunt prieteni, în afara vieţii politice, şi au fost colegi de cameră în timpul studenţiei din SUA.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22