Pe aceeași temă
Pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 a fost inregistrata o cerere a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie privind suspendarea dizolvarii sau lichidarii Hexi Pharma, primul temen de judecata fiind stabilit luni, 16 mai, informeaza Mediafax.
Cererea procurorilor vine dupa ce firma Hexi Pharma a anuntat miercuri ca a demarat deja procedurile legale pentru inchidere si ca isi va retrage toate produsele de pe piata, precizand ca, in urma rezultatelor anuntate in legatura cu produsele companiei, firma isi cere scuze public.
Produsele biocide Hexi Pharma prezinta diferente in concentratii intre valoarea declarata si cea masurata, arata primele teste oficiale anuntate de secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Victor Strambu, acesta precizand ca produsele vor fi retrase, iar compania a fost amendata cu 40.000 lei.
La data de 10 mai, pe rolul Tribunalului Bucuresti a fost inregistrat un dosar prin care firma solicita intrarea in insolventa, prima sedinta de judecata fiind stabilita pentru 17 mai. Potrivit informatiilor care apar in cererea de insolventa, firma Hexi Pharma ar avea datorii de 23.426.229 lei.