Pe aceeași temă
Parchetul Militar anchetează infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. (1) lit. g) și k) din Codul penal. Cetăţenii ucraineni şi/sau români care sunt victime sau martori ale crimelor de război săvârşite de Federaţia Rusă în Ucraina pot să contacteze Parchetul militar în limbile română, ucraineană sau engleză completând formularul pe care îl găsiţi aici, se arată într-un comunicat al Parchetului General.
Reamintim că Parchetul Militar nu a reușit să finalizeze nici acum rechizitoriul în dosarul Revoluției române din decembrie 1989, rechizitoriul fiind retrimis de instanţă la procurori în noiembrie 2021.
Comunicatul integral al Parchetului General:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. (1) lit. g) și k) din Codul penal. Competența privind efectuarea cercetărilor aparține Secției parchetelor militare.
În fapt s-au reținut următoarele:
La data de 24.02.2022, Federația Rusă a lansat o amplă operațiune militară (aeriană, terestră și maritimă) de invadare a Ucrainei-stat independent și suveran. Potrivit informațiilor publice existente, atacul militar este generalizat și sistematic, fiind îndreptat atât împotriva unor obiective militare, cât și împotriva unor obiective civile, rezultând date că au fost bombardate școli, spitale, complexe comerciale, fiind afectată în mod direct populația civilă din Ucraina.
Consecințele atacului sunt deosebit de grave, în rândurile populației civile survenind un număr mare de decese, inclusiv copii, precum și răniri de persoane. În același timp, ca urmare a traumei psihice provocate de atacul militar al Federației Ruse, milioane de civili au părăsit teritoriul Ucrainei, având în prezent statutul de persoane refugiate, inclusiv pe teritoriul României.
Conform art. 10 C.p.p., legea penală română se aplică și infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean străin contra unui cetățean român.
Jurisdicția se exercită de organele de urmărire penală române și pe baza principiului universalității. Cercetările au în vedere și deținerea de către cetățeni ucraineni a cetățeniei române.