Parlament: Comisia juridica din Senat avizeaza legea care obliga fostii tortionari sa plateasca despagubiri

F.m. | 12.11.2013

Pe aceeași temă

Proiectul de lege prin care fostii tortionari sunt obligati sa plateasca despagubiri pentru victimele lor intr-un cuantum ce nu poate fi mai mic de 50 la suta din venitul lunar net si nici mai mare de 75 la suta din acest venit a primit, marti, votul favorabil al senatorilor din Comisia juridica, transmite Mediafax.

Senatorii juristi au intocmit, in acest sens, un raport de admitere a proiectului de lege privind stabilirea platii unor despagubiri in sarcina persoanelor condamnate definitiv pentru savarsirea unor fapte impotriva persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata la data de 6 martie 1945.

Potrivit proiectului initiat de Guvern, ar urma sa se constituie un fond destinat platii drepturilor cuvenite persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunista, gestionat de Ministerul Muncii.

"Persoanele condamnate definitiv pentru savarsirea, in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, a unor fapte care au avut ca urmare moartea, vatamarea corporala, producerea unei dureri ori suferinte puternice, fizice ori psihice persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata la data de 6 martie 1945, sunt obligate la plata unor prestatii banesti lunare, cu titlul de despagubire.(...) Fondul este alimentat din sumele platite cu titlu de despagubire si se utilizeaza pentru completarea sumelor platite de la bugetul de stat", se arata in textul legii propuse de Guvern.

Potrivit proiectului, instanta de judecata, prin hotararea de condamnare, stabileste durata pentru care se dispune plata despagubirii, precum si cuantumul lunar al despagubirii. Durata pentru care se dispune plata despagubirii nu poate fi mai mica de 5 ani.

 


Senatul va dezbate acest proiect in calitate de prima Camera sesizata.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil, in septembrie, proiectul de lege privind pensile tortionarilor comunisti.

Presedintele Traian Basescu declarat la finele lunii septembrie, intr-o emisiune ProTV, ca in cazul tortionarilor acestora trebuie sa le fie luata pensia si sa apara in fata justitiei pentru a fi judecati.

Sursa: MEDIAFAX

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22