Pe aceeași temă
Datele de trafic şi de localizare vor putea fi obtinute doar pe baza unor criterii printre care şi existenţa unor ''temeiuri justificate pentru a se crede că datele solicitate constituie probe'', anunta Gandul.
Livia Stanciu, preşedintele ICCJ, a criticat adoptarea sintagmei temeiuri "justificate":
"Era suficientă existenţa temeiurilor, pentru că în multe alte dispoziţii ale Codului de procedura penală nu veţi găsi o sintagma similară celei care a fost adoptata.. Judecătorului, atunci când face analiza, îi era suficientă sintagma există temeiuri", a declarat preşedintele ÎCCJ.
In varianta adoptată de deputaţi, organele de urmărire penală, cu autorizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi, pot solicita date de trafic şi localizare dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la art.139 alin.(2) sau a unei infracţiuni de concurenţă neloială, de evadare, de fals în înscrisuri, infracţiuni privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive, a unei infracţiuni privind nerespectarea dispoziţiilor privind introducerea în ţară de deşeuri şi reziduuri, a unei infracţiuni privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc ori a unei infracţiuni privind regimul juridic al precursorilor de droguri şi infracţiuni referitoare la operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive asemănătoare celor determinate de substanţele si produsele stupefiante sau psihotrope şi dacă există temeiuri justificate pentru a se crede că datele solicitate constituie probe, mai scrie Gandul.