Parlamentarii vor să le dea pensii speciale jurnaliștilor. Guvernul: Inoportun și imoral

Tudor Despina | 07.04.2016

Pe masa președintelui Iohannis ajunge o lege care, dacă va fi promulgată, ar urma să acorde pensii speciale jurnaliștilor.

Pe aceeași temă

 

Jurnaliștii, arhitecții și artiștii ar putea primi o pensie specială. Deputații au adoptat o lege care ar urma să acorde o indemnizație lunară de 50% din pensia pe care titularul o obține deja. Totuşi, suma suplimentară nu poate depăşi 2.000 de lei, sau cuantumul a două salarii minime pe economie. Jurnaliştii ori muzicienii care îşi doresc să primească acest bonus la retragerea din activitate trebuie să facă parte dintr-o uniune profesională, care să ateste calitatea de membru al solicitantului şi trebuie să facă o cerere specială.

 

Potrivit Digi 24, legea a fost deja adoptată de senatori și merge la președintele Iohannis pentru promulgare.

 

Guvernul, însă, nu crede că legea e oportună. Nici morală, dat fiind că jurnaliștii au fost cei care au criticat acordarea de pensii speciale pentru alte categorii, precum parlamentarii.

 

"Orice modificare legislativă care prevede pensii speciale n-o considerăm oportună. Orice modificare legislativă. Situaţia pensiilor este într-adevăr una complicată, dar nu se rezolvă prin pensii speciale pentru diferite categorii că nu ajungem nicăieri. Cu toată simpatia pentru profesia de jurnalist, pe care am practicat-o şi eu”, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului, Dan Suciu, citat de Mediafax.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22