Pe aceeași temă
Becali câştigase un loc de deputat de Bucureşti cu ajutorul PNL, dar în februarie 2013 a devenit independent.
Deputatul a fost condamnat in urma cu o saptamina la trei ani cu executare in dosarul transferurilor cu MAPN iar astazi el se afla din nou in fata instantei supreme in dosarul valiza.
Avocatul lui Gigi Becali, Bogdan Vlad, a declarat, la intrarea în sediul instanţei supreme, că se aşteaptă ca instanţa să respingă recursul procurorilor în dosarul "Valiza".
Întrebat dacă este posibil ca instanţa să dispună o condamnare la închisoare cu executare, avocatul a spus că dacă au fost două răsturnări de situaţii în celelalte dosare, nu înseamnă că trebuie să existe şi a treia. Ela precizat că în dosarul "Valiza", Becali nu are cum să primească o condamnare la închisoare cu executare, întrucât s-au aplicat circumstanţe atenuante în celelalte dosare şi s-a coborât sub minumum special de pedeapsă.
Înaintea lui Becali, lăsase un loc liber în Camera Deputaţilor liberalul Dan Radu Ruşanu, după ce a fost numit preşedinte al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară.
Şi senatorii sunt cu doi mai puţini. Conservatorul Dan Voiculescu a demisionat în ianuarie, motivând că vrea să permită instanţei să "îşi facă datoria" în dosarul Institutului de Cercetari Alimentare.
La începutul acestei luni, un alt senator şi-a anunţat demisia. Olosz Gergely, senatorul UDMR de Covasna. A motivat că în ultima perioadă ar fi fost derulată "o campanie de compromitere" a sa.
Conform legii, calendarul pentru completarea posturilor vacante de senator şi deputat trebuie hotărât de Executiv. Nu este prevăzut vreun termen-limită de organizare a unor noi alegeri în colegiile vacante.