Parlamentul cipriot a aprobat planul de salvare

Fara Autor | 01.05.2013

Pe aceeași temă

Parlamentul cipriot a aprobat marţi, cu un rezultat strâns, planul de salvare financiară a ţării, care prevede primirea unui împrumut de 10 miliarde de euro cu condiţia aplicării unor reforme şi a unor măsuri de austeritate, informează AFP.

Acordul încheiat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană (CE) şi Banca Centrală Europeană (BCE) a fost adoptat de 29 deputaţi, în timp ce alţi 27 au votat împotrivă, potrivit imaginilor de la vot transmise în direct de televiziunea privată Sigma.

Deputaţii partidului la putere Disy (dreapta), cei ai partenerului de centru Diko şi singurul parlamentar al formaţiunii Evroko (centru) au aprobat planul. Partidele Akel (comunist) şi Edek (social democrat), un ales al Verzilor şi doi independenţi au votat împotrivă.

Este un acord potrivit căruia 'sectoarele cele mai slabe ale societăţii vor fi nevoite să facă sacrificii dureroase la fel ca şi restul societăţii. Este singura metodă de a evita falimentul şi de a avea perspectiva stabilizării navei noastre în aceste ape tulburi', a declarat preşedintele Disy, Averoff Neophytou.

Planul prevede o contribuţie de 13 miliarde de euro a Ciprului. O parte din această sumă va proveni din impozitarea cu până la 60 % a depozitelor bancare de peste 100.000 de euro din principala instituţie bancară din insulă, Bank of Cyprus. Cea de-a doua bancă importantă, Laiki, va fi lichidată.

Conform planului de salvare, Ciprul va trebui, de asemenea, să mărească impozitele, să diminueze numărul funcţionarilor publici şi să privatizeze anumite societăţi publice. Totodată, impozitul pe societăţi va creşte de la 10% la 12,5%.

sursa: agerpres.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22