Parlamentul European a aprobat desemnarea lui George Pufan în calitatea de reprezentant al României la Curtea Europeană de Conturi

Fara Autor | 12.06.2013

Pe aceeași temă

Parlamentul European a aprobat desemnarea lui George Pufan în calitatea de reprezentant al României la Curtea Europeană de Conturi. Desemnarea a fost aprobată cu 334 de voturi "pentru", 290 de voturi "împotrivă" şi 48 de abţineri.

George Pufan, născut la 23 februarie 1958, deţine, din iulie 2002, funcţia de secretar general al Curţii de Conturi a României.

Anterior, între august 2001 - iunie 2002, a lucrat la Primăria Sectorului 1 în calitate de consilier al primarului, între mai 1994 - decembrie 2000, a fost director în cadrul Curţii de Conturi a României, între ianuarie 1993 - aprilie 1994 şef de şantier la Trustul de Construcţii Carpaţi, între septembrie 1992 - decembrie 1992 a fost şef serviciu cazarmare - Ministerul de Interne, liceul de Poliţie Ploieşti, iar între iulie 1984 - septembrie 1992 a fost inginer la Centrala Industriei Sticlei şi Ceramicii Fine, Antrepriza Construcţii Prahova, conform CV-ului său postat pe site-ul Curţii de Conturi.

El a absolvit în 1984 Institutul de Construcţii Bucureşti, obţinând diploma de licenţă în specialitatea Construcţii Civile, Industriale şi Agricole. În 1999 a absolvit Colegiului Naţional de Apărare, în 2005 a obţinut la SNSPA diploma de masterat în Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană, iar în 2006, la Institutul Naţional de Administraţie, diploma de formare specializată în administraţia publică, program destinat înalţilor funcţionari publici.

 Pufan menţionează de asemenea un curs postuniversitar de specializare în practica relaţiilor internaţionale şi a studiilor euro-atlantice, în 2007, la Institutul Diplomatic Roman.

El notează de asemenea în CV faptul că a obţinut în 2011, la Universitatea Danubius, diploma de licenţă în specialitatea contabilitate.

George Pufan este cel de-al treilea candidat prezentat de România pentru această poziţie. Candidatura lui Mircea Vasile Popescu a fost retrasă de autorităţile române, iar Leonard Orban, cel de-al doilea candidat, şi-a retras el însuşi candidatura după un vot negativ al plenului PE. Locul României la Curtea Europeană de Conturi este vacant de la 1 ianuarie 2013.

sursa:mediafax.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22