Parlamentul german cere sistarea alocării de fonduri UE pentru România din cauza lipsei de reformă în justiţie

Fara Autor | 08.05.2009

Pe aceeași temă

Parlamentul german a aprobat, joi, în unanimitate o rezoluţie în care deplânge ritmul reformelor din justiţie şi stadiul combaterii corupţiei, cerând sistarea alocării fondurilor europene, informează DW în pagina electronică. Potrivit agenţiei DPA, citate de DW, motivul este reprezentat de deficienţele justiţiei româneşti.

Recent, Comisia Europeană a ameninţat România cu îngheţarea banilor europeni, apreciind că Legislativul de la Bucureşti blochează dosarele de corupţie şi nu a rezolvat chestiunea Codurilor penale şi civile.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat că trebuie aşteptate "semnalele" de la CE, dar că, deocamdată, se prefigurează o atitudine "mult mai exigentă" decât până acum.

"Este o poziţie care confirmă atitudinea Germaniei din ultimii patru ani faţă de reformele din domeniul Justiţiei şi este o poziţie care confirmă că asupra Comisiei Europene există presiuni din partea statelor membre pentru o atitudine mult mai exigentă decât a avut-o Comisia în ultimii ani", a declarat ministrul.

Cătălin Predoiu mai spune că problema "trebuie privită în contextul mecanismului de cooperare cu Comisia Europeană. Acest mecanism a stat la baza integrării României în UE. A fost o condiţie. Fiecare obiectiv de referinţă este legat de o anumită instituţie şi fiecare dintre aceste instituţii are anumite atribuţii specifice şi obiective de atins".

Ministrul consideră că principala sarcină a instituţiei pe care o conduce este aceea de a elabora un cadru legislativ adecvat.

Bruxellesul a impus deja sancţiuni Bulgariei pe tema consolidării statului de drept, iar ţara a trebuit să renunţe complet la fonduri în valoare de 220 de milioane de euro.

Alte 340 de milioane de euro au fost îngheţate temporar pentru Bulgaria.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22