Pe aceeași temă
Sorin Strutinsky, prietenul și partenerul de afaceri al lui Radu Mazăre (fost primar PSD și fugar în Madagascar) și Nicușor Constantinescu (fostul baron PSD de Constanța), va merge la închisoare pentru următorii 10 ani și 8 luni după ce, luni, a fost condamnat definitiv pentru trafic de influență, transmite Info Sud-Est.
Decizia a fost luată de judecătorii Ciprian Coadă și Georgiana Anghel de la Curtea de Apel Constanța. Adriana Ispas, al treilea judecător, a făcut opinie separată în speța lui Sorin Strutinsky. În primă instanță, în acest dosar, omul de afaceri fusese condamnat la 7 ani și 4 luni de închisoare.
Sorin Strutinsky mai are o condamnare în primă instanță la 7 ani și 10 luni cu executare în dosarul „Polaris”, alături de Radu Mazăre, care a primit 9 ani și 10 luni și Eduard Martin, patronul firmei de salubrizare, care a fost condamnat la 5 ani și 6 luni cu executare. Toate sentințele din dosarul „Polaris” au fost date în primă instanță.
****
Procurorii au stabilit că în anul 2009, el a pretins de la un denunţător o sumă de bani reprezentând un procentaj de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către societatea comercială reprezentată de denunţător, în baza a trei contracte încheiate cu Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL).
În schimbul sumelor de bani pretinse, Sorin Strutinsky ar fi promis că îi va determina pe funcţionarii DADL şi pe cei de la Ministerul Mediului să respecte obligaţiile contractuale asumate, referitoare la plata preţului către societatea comercială respectivă. Ulterior, în baza pretinderii iniţiale, în perioada 2009 - 2012, Sorin Strutinsky a primit de la denunţător, suma totală de 1.286.958,17 lei, banii fiind viraţi din conturile bancare ale societăţii reprezentate de denunţător, în conturile bancare a cinci societăţi comerciale indicate de omul de afaceri.
De asemenea, între 2009-2012, Sorin Strutinsky i-a determinat pe reprezentanţii societăţii denunţătorului şi pe cei ai celor cinci firme să falsifice mai multe contracte, aceste înscrisuri fiind folosite pentru efectuarea plăţilor corespondente şi justificarea acestora în evidenţele contabile. Ulterior, el a determinat efectuarea unor operaţiuni comerciale cu caracter fictiv prin care a trasferat sume de bani din patrimoniul societăţii beneficiare a banilor publici în patrimoniul celor cinci societăţi.
Sorin Strutinsky a mai fost judecat şi pentru faptul că în 2012 a pretins de la acelaşi denunţător o sumă de bani reprezentând 10 % din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de aceeaşi societate reprezentată de denunţător, în baza unui contract încheiat cu Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa, pentru extinderea unei dane din portul Constanţa. Firma respectivă a încasat conform contractului de lucrări aproximativ cinci milioane de lei, iar denunţătorul a renegociat cu Strutinsky, în ianuarie 2015, suma pe care acesta din urmă o pretindea, de la 10%, la 8%, respectiv de la suma de 500.000 lei, la 400.000 lei.
Tot în 2012, Gabriel Strutinsky a pretins de la un denunţător o sumă de bani reprezentând 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către aceeaşi societate (ca parte a unui consorţiu de firme), în baza unui contract încheiat cu Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile S.A. Constanţa pentru efectuarea unor lucrări de întreţinere pe Canalul Dunărea - Marea Neagră şi pe Canalul Poarta Albă - Midia - Năvodari.
Consorţiul de firme din care făcea parte societatea denunţătorului a încasat preţul lucrărilor executate (12.744.039 lei şi TVA aferentă de 3.058.569,53 lei). Ulterior, în baza pretinderii iniţiale, Sorin Strutinsky a primit de la denunţător, suma de 605.886,80 lei, banii fiind viraţi din conturile bancare ale societăţii denunţătorului în conturile bancare a cinci societăţi indicate de Strutinsky.
În anul 2013, Sorin Strutinsky a pretins suma de 1.600.000 de euro de la denunţător, reprezentând un procent de 6% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către societatea denunţătorului (parte a unui consorţiu), în temeiul unui contract încheiat cu Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile S.A. Constanţa, pentru modernizare ecluze - echipamente şi instalaţii. Ca şi la precedentele înţelegeri, Gabriel Strutinsky promitea să intervină la reprezentanţii companiei pentru respectarea obligaţiilor contractuale asumate. În anul 2015, Sorin Strutinsky a mai pretins şi suma de 202.500 lei (care reprezintă 6% din valoarea facturilor încasate în 2014, în cuantum total de 3.375.179 lei).