Partidul M10 a depus cererea de inregistrare la Tribunal. Monica Macovei: Ne opunem clasei politice corupte si expirate a tranzitiei

T.d. | 03.06.2015

Pe aceeași temă

Partidul M10, coordonat de europarlamentarul Monica Macovei, a depus cererea de inregistrare la tribunal. Formatiunea este printre primele care solicita personalitate juridica pe baza noilor prevederi legale privind infiintarea unui partid politic cu minimum trei membri fondatori.
 

(Foto: Monica Macovei/Facebook)
 

Știm că nimic durabil nu se face peste noapte. Acum construim partidul care să schimbe în bine România. Partidul care se opune clasei politice corupte și expirate a tranziției”, a declarat Monica Macovei, potrivit unui comunicat de presa.

Alaturi de Adrian Papahagi, Adrian Stanciu, Serban Marinescu si Dacian Tolea, Monica Macovei a semnat actele de infiintare a partidului M10, acte care au fost depuse miercuri, 3 iunie, la Tribunalul Bucuresti.

Cererea de inregistrare a venit alaturi de peste 200 de semnaturi din partea organizatiilor din tara si Diaspora.

Pana la inscrierea in Registrul partidelor, formatiunea va fi condusa – potrivit legii – de Comitetul de Initiativa Nationala, format din cei cinci membri fondatori si prezidat de Monica Macovei.

De altfel, M10 va dispune si de o Comisie de Integritate din care fac parte si doi reprezentanti ai societatii civile: Cristian Ghinea (CRPE) si Gelu Trandafir (Freedom House).

În doar câteva săptămâni, am adunat semnăturile pentru înscrierea partidului, așa cum prevedea vechea lege. Adică, avem peste 25.000 de semnături, din 20 județe plus București, avem deci susținere publică. (…) Cu acești 25.000 de oameni începem să construim noua forță politică din România și, sunt convinsă, cu mulți alții din cei dezamăgiți de clasa politică, cei care nu mai au pe cine să aleagă, pentru că nu se simt reprezentați. Noi îi vom reprezenta”, a argumentat Monica Macovei.

Formatiunea se prezinta ca fiind “ferm pro-occidentala”, atasata libertatilor civile si initiativei capitaliste, tinta partidului fiind “un stat suplu, eficient, subsidiar si neinterventionist”.

  • Principalele zece directii de reforma avute in vedere de partidul M10 sunt:

1. Reforma clasei politice;
2. Reforma politicii externe și de securitate;
3. Reforma constituțională și întărirea statului de drept;
4. Reforma administrativă;
5. Reforma economică și fiscală;
6. Reforma în educație și cercetare;
7. Reforma socială și a sistemului de sănătate;
8. Reforma privind mediul, energia și agricultura;
9. Reforma morală;
10. Reforma spațiului public.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22