Patriarhia cere revenirea la oficierea slujbelor în interiorul bisericii, fără limită de persoane

Redactia | 11.06.2020

Patriarhia cere revenirea la oficierea slujbelor religioase în interiorul lăcașelor de cult fără limită de persoane.

Pe aceeași temă

Patriarhia Română consideră că revenirea grabnică la oficierea slujbelor religioase și în interiorul lăcașurilor de cult (cu respectarea subînțeleasă a regulilor de distanțare fizică și de igienizare a spațiilor liturgice stabilite de autoritățile competente) este deja „deplin justificată și adecvată actualei realități sociale românești.”

„În acest sens au fost făcute, inclusiv recent, firești și consistente demersuri către autorități, însoțite de speranța intensă a unui răspuns realist și înțelept. Revenirea la ritmurile adânci ale organismului comunitar este esențială în păstrarea echilibrului moral și spiritual al acestuia. Istoria universală a umanității releveză indubitabil că, indiferent de gradul de secularizare, resorturile cele mai profunde ale vieții personale și sociale rămân cele de natură religioasă și că gradul de claritate morală din interiorul unei societăți este conferit de viața spirituală a acesteia”, transmite Patriarhia într-un comunicat remis presei joi.

Biserica ortodoxă invocă în solicitarea sa consistența „eminamente creștină” a populației din România și implicarea sa în „apărarea și promovarea sănătății publice”.

România este o țară eminamente creștină, o largă majoritate a societății sale (civile) fiind implicată în viața reală a Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta a arătat cu prisosință, în cel mai practic și evident mod, că este implicată real în apărarea și promovarea sănătății publice, atitudinea sa, ca și a celorlalte culte religioase din România, fiind una exemplară pe tot parcursul perioadelor de stare de urgență și de alertă impuse de pandemie. Oamenii cei mai implicați în situația de criză prin care a trecut recent și încă trece România au fost cei care și-au dovedit prin fapte concrete ale credinței solidaritatea cu cei afectați de pandemie, cu instituțiile medicale și cu autoritățile înseși. Acești oameni care dau suflu moral societății românești, care promovează prin viața lor valorile fertile social ale credinței creștine și care au contribuit major prin atitudinea lor civică la diminuarea rapidă a efectelor pandemiei, doresc în mod justificat participarea la slujbele Bisericii în biserică.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22