Pe aceeași temă
Patriarhul Daniel, ca președinte al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, propune participarea credincioșilor la Sfânta Liturghie, „iar împărtășirea lor comună cu Sfânta Euharistie să fie hotărâtă la o dată ulterioară, după 1 iunie 2020, în consens cu celelalte Biserici Ortodoxe”.
Această propunere este văzută de unii membri ai clerului ca o „dezertare diplomatică” a Bisericii față de obligativitatea administrării Împărtășaniei credincioșilor. Unii clerici au declarat pentru G4Media.ro că propunerea reprezintă un moment al dezicerii conducerii Bisericii față de scopul Liturghiei și de interesul credincioșilor, acela de a primi Sfânta Împărtășanie, indiferent de mijlocul de administrare a ei (a se vedea practica diversă a Bisericilor Ortodoxe din diaspora).