Pe aceeași temă
Reprezentantii Federatiei Patronale a Asociatiilor Companiilor de Utilitati din Energie (ACUE) se pronunta pentru o dereglementare graduala a pietei gazelor naturale. Declaratia vine in contextul pregatirii unui proiect de Ordonanta de Urgenta care prevede liberalizarea totala a pietei pentru consumatorii industriali, incepand cu 1 iulie 2014. ACUE se pronunta astfel, pentru a evita haosul in randul consumatorilor si cresterea imprevizibila a preturilor, se arata intr-un comunicat al Federatiei, transmite Hotnews.
Totodata, proiectul prevede ca, in conditiile in care piata va fi liberalizata, producatorii si furnizorii vor trebui sa tranzactioneze, pana in 2018, o parte din gaze pe bursa, intr-un mod centralizat si transparent.
Aceste planuri nu sunt, totusi, agreate de actorii de pe piata gazelor. Acestia spus ca lipsesc cateva "componente de piata importante" si astfel este impiedicata "existenta unui model de piata functional". Ministrul delegat pentru energie, Razvan Nicolescu, este, insa, de alta parere. "In primul rand, obligatiile impuse producatorilor, in prima faza, si apoi furnizorilor de a tranzactiona centralizat, cred ca vor ajuta foarte mult la crearea unei piete functionale in Romania. Este evident ca vor scoate niste cantitati pe bursa si avand aceasta obligatie trebuie sa fie capabili sa se inteleaga cu cei care cumpara. Deci va ajuta foarte mult la crearea unui pret de referinta poate si pentru celelalte tranzactii. Oricum, aceasta obligatie este si un angajament al Romaniei luat in discutie cu institutiile financiare internationale, cu FMI, cu Comisia Europeana", spunea Razvan Nicolescu intr-un interviu acordat HotNews.ro.
Intrebat daca actorii de pe piata privesc cu ochi buni aceasta intentie, Nicolescu a afirmat ca din principiu, cand vine vorba de o obligatie, acestia nu pot fi incantati. "Evident ca atunci cand esti fortat sa faci ceva, nu poti sa fi din principiu foarte incantat, dar o astfel de obligatie exista si in Polonia, a existat si in Germania. Este un lucru firesc pentru o piata aflata la inceputurile ei. In domeniul gazelor naturale am evitat ani de-a randul sa luam decizii si ne-am tot invartit in jurul cozii, ca sa folosesc o expresie mai populara. Nu mai putem, suntem in stadiul in care trebuie sa luam decizii", a mai spus Nicolescu.
Companiile din domeniul gazelor naturale cred ca, dimpotriva, liberalizarea trebuie sa se faca treptat si sa se intinda pana spre sfarsitul lui 2015. Acestia cer chiar o amanare cu un an a calendarului de privatizare. Acesta, asa cum este convenit cu institutiile financiare, prevede ca ultima etapa de liberalizare in cazul consumatorilor industriali sa fie sfarsitul lui 2014, conform sursei citate.