Patronatele din turism cer mărirea vacanţei de vară a elevilor

Fara Autor | 14.05.2013

Pe aceeași temă

Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS) şi Asociaţia Investitorilor în Staţiunea Turistică Venus cere încheierea anului şcolar la 1 iunie "măcar pentru clasele I-VIII", ceea ce, în opinia acestora, ar permite familiilor cu copii să beneficieze de tarife reduse pe litoral, scrie Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presă, cele două organizaţii solicită "reanalizarea programei de învăţământ şi modificarea ei pentru încheierea anului şcolar pe data de 1 iunie măcar pentru clasele I-VIII, ceea ce ar permite familiilor cu copii să beneficieze de tarife reduse pe litoral".

"Operatorii din turism reprezintă contribuabili la bugetul de stat care doresc să-şi îmbunătăţească aportul la produsul intern brut, dar micşorarea vacanţelor de vară şi creşterea anului şcolar aduce o scădere a numărului de zile pe care elevii şi le pot petrece în staţiunile turistice, depăşindu-se şi perioada în care aceştia pot beneficia de tarife reduse. Este cunoscut faptul că turiştii cu familie vin pe litoral după ce copiii intră în vacanţă, şi tocmai de aceea propunem demararea unei colaborări între Ministerul Educaţiei Naţionale şi autorităţile din turism pentru stabilirea unei strategii a programului de învăţământ care să ţină seama şi de programul de vacanţă al elevilor din perspectiva ofertei turistice", explică preşedintele FPTS, Dan Matei Agathon.

În opinia celor două organizaţii, iniţiativa Guvernului cu privire la ieftinirea transportului CFR spre litoral este salutară, dar ea trebuie coroborată şi cu alte măsuri care să facă posibil un aflux ridicat al turiştilor cu familii spre litoral în perioada care li se adresează în mod special, adică până la 15 iunie.

În acest sens, se mai menţionează în comunicat, autorităţile ar trebui să fie mai deschise spre dezbateri serioase cu investitorii în baze turistice de pe litoralul românesc, aceştia fiind singurii care au soluţii pentru revigorarea turismului intern.

Vacanţa de vară a elevilor începe în 22 iunie şi se încheie în 15 septembrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Excepţie fac elevii de clasa a VIII-a, care vor încheia cursurile la 14 iunie, precum şi cei din clasele terminale ale învăţământului liceal, care vor intra în vacanţă la 1 iunie.

Sursa: MEDIAFAX

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22