Pe aceeași temă
„Patru dintre cele mai mari magazine ale lanţului Mega Image au fost controlate pentru a se verifica modul în care este respectată legislaţia în vigoare, în domeniu, respectiv magazinele de la Piaţa Domenii, Bulevardul Ion Mihalache, Piaţa Sudului şi unul dintre punctele de lucru de pe Şoseaua Colentina. În urma controlului, au fost înregistrate nereguli grave, care au dus la amenzi contravenţionale în valoare totală de 93.000 lei şi dispunerea unor măsuri complementare importante”, a transmis, marţi, ANPC, într-un comunicat de presă.
Printre măsurile dispuse se numără oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din consumul uman a tuturor produselor alimentare neconforme identificate în cele 4 magazine, oprirea temporară a prestării serviciului la raioanele cu vitrină asistată, vitrinele cu produse congelate, cele cu produse calde, cele cu produse refrigerate, zonele de brutărie din toate cele 4 unităţi, dar şi propunere de închidere a unităţii pe o durată de cel mult 6 luni pentru toate cele 4 unităţi.
Cele mai grave abateri de la legislaţia în vigoare, constatate de comisari au fost:
- prezenţa unor gândaci în zona de comercializare a produselor de patiserie
- prezenţa capcanelor destinate rozătoarelor
- comercializarea de legume, fructe şi produse cu modificări organoleptice de aspect, culoare, consistentă, fiind improprii consumului uman
- comercializarea unor produse cu data limită de consum depăşită,
- nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor calde, de minimum +60 grade C, la raionul gastro,
- nerespectare temperaturii indicate de producători, pentru o serie de produse alimentare,
- tăvile pentru coacerea pâinii prezentau resturi şi cuptorul nu era igienizat corespunzător, de asemenea rotisorul şi vitrina caldă nu erau igienizate
- la unul dintre raioanele de panificaţie (cu servire individuală de către clienţi – zona de produse neambalate), s-a constatat: prezenţa prafului şi a pânzelor de păianjen la partea superioară a vitrinelor de prezentare, iar sertarele unde sunt expuse produsele prezentau un strat grosier de resturi alimentare
- ţevile prin care circula lichidul de răcire prezinta oxidare vizibila şi depuneri de gheaţă
- existenţa unor ventilatoare ale agregatelor frigorifice, precum şi agregate frigorifice neigienizate,
- existenţa la vânzare, la vitrina asistată, a unor produse fără a avea etichete cu data deschiderii pentru a se putea stabili conformitatea acestora
De asemenea, la vitrinele asistate conţinând mezeluri/brânzeturi/carne refrigerată vrac, carne afumată vrac, rafturile de expunere a produselor de panificaţie şi spaţiul de depozitare al produselor de cofetărie, au fost constatate:
• prezenţă rugină,
• vopsea exfoliată
• insecte moarte şi îngheţate,
• zone oxidate,
• acumulare de apă provenită din nefuncţionarea corespunzătoare a agregatelor frigorifice
• lichid provenit de la produse din carne ambalată,
• prezenţa prafului şi a altor impurităţi, în strat gros, pe rafturi şi ventilatoare,
• prezenţa de resturi alimentare.
”Constat cu tristeţe să întâlnim încă astfel de situaţii cum sunt cele prezentate în ultimele zile, deşi am alocat mult timp consilierii şi prevenţiei operatorilor economici. De aceea, manifestăm toleranţă zero faţă de abaterile de la lege şi verificăm permanent dacă normele sunt respectate. Aşa cum i-am obişnuit pe cetăţeni, ANPC îşi face datoria pentru a apăra sănătatea şi drepturile consumatorilor. Controalele vor continua pe această temă”, a declarat Claudiu Dolot, Preşedintele ANPC.