Pe aceeași temă
Stănescu mai spune că viitorul candidat pentru funcţia de preşedinte al Senatului din partea PSD va fi desemnat de senatori, iar variantele vehiculate ar fi Radu Oprea și Titus Corlățean, dar mai sunt și alți doritori.
,,Decizia va fi a grupului senatorial PSD, vom discuta şi în forurile partidului, dar decizia va fi a grupului senatorial PSD pentru că e un grup foarte unit, suntem majoritari deci e obligatoriu să avem preşedinte al Senatului pentru că suntem majoritari în Senatul României, sunt 69 de senatori PSD, deci ce va decide grupul aia vom face” a afirmat Paul Stănescu, joi seară, în cadrul unei conferinţe de presă la Ploieşti.