PDL depune o moţiune simplă privind situaţia economiei naţionale

D.g. | 04.11.2013

Pe aceeași temă

PDL va depune săptămâna viitoare, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă privind situaţia economiei naţionale, a anunţat luni deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu, la finalul şedinţei BPN al partidului, informeaza Mediafax.

"Considerăm că se impune o discuţie serioadă în Parlament pe probleme foarte importante, şi anume situaţia economică, golul imens în buget şi situaţia locurilor de muncă. Teama noastră este că USL va breveta în continuare acelaşi model utilizat şi în 2013, şi anume creşterea impozitelor şi taxelor pentru a acoperi incompetenţa acestui guvern şi furtul de la bugetul de stat", a precizat Ialomiţianu, fost ministru al Finanţelor, într-o conferinţă de presă.

El a mai spus că PDL doreşte ca membrii Guvernului să vină în faţa Parlamentului "cu răspunsuri foarte clare" privind redresarea economiei, bugetul pe 2014 şi modul în care consideră că vor fi create locuri de muncă.

Ialomiţianu a fost întrebat despre felul în care se vor mobiliza parlamentarii PDL pentru a fi prezenţi la dezbaterea acestei moţiuni simple având în vedere numărul redus al acestora la ultima moţiune simplă dezbătută în Parlament.

"Toţi cei care n-au avut nişte motive întemeiate au fost prezenţi la discutarea moţiunii (anterioare - n.r.). Sper că nu vreţi să aducem oameni din spital, sunt situaţii şi situaţii", a spus Ialomiţianu.

Sursa: Mediafax

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22