PDL face lista ruşinii cu cei 259 de deputaţi care au votat împotriva Constituţiei lui Băsescu

Fara Autor | 22.05.2013

Pe aceeași temă

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, miercuri, că formaţiunea sa va elabora o "listă a ruşinii" cu cei 259 de deputaţi ai puterii care au votat împotriva voinţei electoratului exprimată la referendumul din 2009, pe care o va prezenta în colegiile electorale.

Toader a spus că această "listă a ruşinii" va fi prezentată într-o acţiune similară celei întreprinse de fosta opoziţie, atunci când a prezentat în teritoriu fotografii cu parlamentarii care au votat măsurile de austeritate.

Potrivit lui Toader, PDL va apela la fotografii ale deputaţilor puterii pe care le va trimite în cutiile poştale la fiecare cetăţean, dar şi la panotaj.

"Aceşti 259 de parlamentari reprezintă o listă a ruşinii. Începem o acţiune de acest tip să spunem în colegii care sunt parlamentarii puterii care au încălcat ce a dorit electoratul privind Parlamentul unicameral şi maximum 300 de parlamentari. Vom prezenta o listă cu poze a celor care au ignorat solicitarea electoratului la referendum", a spus Toader.

El a arătat că PDL va susţine în continuare în Comisia de revizuire a Constituţiei ceea ce electoratul a votat la referendum, care a fost unul valid.

Camera Deputaţilor a respins, marţi, cu 41 voturi "pentru", 259 "împotrivă" şi 18 abţineri, proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei iniţiat de preşedintele Traian Băsescu în 2011.

sursa: mediafax.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22